Primăria Suceava nu mai face angajări

> După ce în 2020 au fost reduse 20 de posturi, anul acesta în sistem a intrat o singură persoană, ajungându-se la un total de 773 de lucrători > „Avem circa 90 de posturi vacante, iar acestea vor rămâne la fel şi în continuare” a precizat ieri ocupantul fotoliului administrativ din Areni

 În 2021, în administraţia publică locală din municipiul Suceava lucrează 773 de persoane, cu un una în plus faţă de anul trecut. Anunţul a fost făcut de primarul Ion Lungu, în conformitate cu prevederile transmise de Guvern cu referire la numărul de personal al Primăriei Sucevei pentru anul 2021.

„Avem 773 de persoane, cu una mai mult faţă de anul trecut, când au fost 772 de persoane. Este vorba despre o persoană în plus la Evidenţa populaţiei, conform normativelor în vigoare” arată şeful municipalităţii.

Drept urmare, la această dată în aparatul de specialitate al primarului sunt 600 de angajaţi, Direcţia Poliţiei Locale are 125 de salariaţi, Direcţia de Evidenţă a Populaţiei – 38, în timp ce Serviciul „Implementare proiecte europene” funcţionează cu 10 posturi.

„După cum am mai anunţat, în acest an nu se fac angajări la Primărie. Avem circa 90 de posturi vacante, iar acestea vor rămâne la fel şi în continuare” a precizat Ion Lungu.

Faţă de anul 2019, când în structura administraţiei publice locale au fost prinse 782 de persoane, în 2020 s-a operat o reducere de 20 de persoane. Astfel, anul trecut executivul municipal a funcţionat cu 600 de posturi, 37 de funcţionari având Direcţia de Evidenţa Persoanelor, 125 de salariaţi fiind la Direcţia Poliţei Locale, iar Serviciul „Implementarea proiectelor europene lucrând cu 10 specialişti.

„Trebuie ca activitatea Primăriei să fie mai eficientă, să facem tot ce depinde de noi să fim cât mai operativi în ceea ce priveşte contactul şi rezolvarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii municipiului Suceava” a declarat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: