La graniţa dintre sănătate şi boală

Din personalitatea oraşului Siret nu poate fi separată existenţa Spitalului de Psihiatrie Cronici, cum se numeşte astăzi unitatea urmaşă a fostului Spital de Neuropsihiatrie Infantilă, „orfelinatul groazei”, cum a fost numit după ce reportajul din 1990, realizat de BBC, dezvăluia ororile şi chinurile copiilor de aici şi îngrozea lumea.

Peste acele amintiri nu s-a lăsat uitarea, ci doar o ceaţă cu iz de resemnare prin care se mai aude câte un „nu ştiu” sau „nu-mi amintesc” ale celor care au lucrat acolo. Clădirea a fost dărâmată şi au mai rămas să amintească de neştiute suferinţe un cimitir cu câteva cruci, scos din paragină în 2019 de câţiva oameni buni, şi o anchetă a Parchetului General, deschisă după denunţul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) pentru tratamente neomenoase aplicate în perioada regimului comunist copiilor internaţi în spitalul de neuropsihiatrie de la Siret. Ancheta vizează doar perioada 1980-1989, când au murit în spital 340 de copii, dar estimările vorbesc despre circa 3.000 de copiii, din cei aproape 8.600 internaţi în perioada 1956-2001, morţi din cauza unor afecţiuni tratabile sau din cauza bătăilor, înfometării, experimentelor medicale şi abuzurilor de tot felul.

Viaţa în democraţie şi progres european, pe care am dorit-o din decembrie 1989, a mers înainte, iar copiii spitalului de neuropsihiatrie, deveniţi adulţi, au rămas să trăiască tot la Siret, unii în casele făcute pentru ei de Fundaţia „O Nouă Viaţă”, alţii, în noul Spital de Psihiatrie Cronici, singurul „acasă” pe care l-au ştiut vreodată. E drept, în cu totul alte condiţii, de o calitate mai bună în timp, fără gratii la ferestre, cu uşi deschise spre comunitate, trataţi cu decenţă, beneficiind de servicii sociale şi medicale, ajutaţi de specialişti să-şi ducă viaţa într-un maxim de demnitate posibil fiecăruia.

Persistenţa timp de 65 de ani, a unui centru psihiatric în Siret, a lăsat însă ceva extraordinar în conştiinţa publică a localităţii: acceptarea şi deschiderea comunităţii faţă de bolnavul psihic.

Pe străzile oraşului nu vei auzi niciodată „nebunul ăla”, „dă-te la o parte că ăsta e internat la nebuni” sau alte „anateme” pe care mulţi dintre noi, din neînţelegere, le aruncăm asupra bolnavului mintal. Siretenii sunt printre cei puţini care au înţeles de mult că suferinţele psihice nu sunt anateme, ci boli ca toate bolile, ce pot apărea la fiecare dintre noi.

Toleranţa nu e suficientă…

„S-a schimbat percepţia comunităţii faţă de bolnavul mintal?” îl întreb pe psihoterapeutul Tiberiu Rotaru, manager, de peste 13 ani, al Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret.

„Din fericire, odată cu, să-i spunem, modernizarea societăţii, a crescut toleranţa comunităţii faţă de persoana care parcurge o problemă de sănătate mintală. Dar toleranţa nu e deloc suficientă, pentru că e doar o chestiune de milă, iar între milă şi sprijin există o diferenţă imensă.

Acum 10-12 ani am avut un parteneriat cu Academia Caţavencu, de destigmatizare a bolnavului mintal, dar care a fost cam singulară. Schimbarea mentalităţii nu poate fi lăsată doar în cârca omului de pe stradă care are familie, serviciu şi care mai trece şi printr-o pandemie ce-i dă viaţa peste cap.

Destigmatizarea omului cu tulburări psihice trebuie să fie şi o răspundere instituţională, parte a unui program naţional care să explice cetăţeanului, instituţiilor, mass-mediei ce înseamnă boala mintală, că nu este un stigmat, că cei consideraţi normali avem de învăţat de la omul care trece printr-un astfel de episod, pentru că nu ştim niciodată când ne poate lovi şi pe noi” a răspuns specialistul.

Directorul Tiberiu Rotaru susţine că nevoile persoanei cu tulburări psihice nu sunt doar medicale şi că boala acesteia nu este doar a sa. În perioada de suferinţă, tot universul omului se schimbă, de la familie şi colegi de muncă, până la mersul la biserică sau la magazin.

„Intervenţia în cazul bolii psihice trebuie să fie una de tip sistemic, care să abordeze toate segmentele din viaţa bolnavului. În psihiatria anului 2021, şi chiar de mai devreme, boala psihică nu mai este doar o chestiune medicală, fiindcă nu este o răceală pentru care iei o aspirină, stai două zile în pat, apoi te întorci la muncă. Dacă sufăr de o boală mintală află toţi colegii de la serviciu, iar în momentul în care mă întorc sunt şanse mari să se uite ciudat la mine sau să mi se pară mie că se uită ciudat. Sunt mai multe aspecte de lucrat din perspectiva unei boli psihiatrice. Spitalul, oricât de frumos e văruit, cu perdele frumoase, şi ori cât de bine utilat, nu mai este suficient” crede psihologul.

„Nu putem să luăm o floare de iasomie din Dobrogea şi să o punem pe vârful Rarăului”

Capacitatea Spitalului de Cronici de la Siret este de 210 paturi, mai mult sau mai puţin ocupate, dintre care 160 rezervate cronicilor de lungă durată, celor care stau deja în unitate de ani de zile. Unii dintre beneficiari au nevoie de spitalizare pentru perioade mai scurte, dacă sunt spitalizaţi în faze acute şi pentru tratamente periodice. Tineri, adulţi, vârstnici au găsit, aici, servicii medicale complexe şi de calitate, personal care îi ajută nu doar să supravieţuiască cu boala mintală cronică, ci şi cu alte boli de care suferă, ci să şi trăiască cu demnitate, muncind la seră, relaxându-se în locuri amenajate pentru asta, în atelierele de ergoterapie, iar dacă se simt pregătiţi, să iasă oricând vor în oraş. Sunt beneficiari de servicii care n-au plecat niciodată, beneficiari care vin doar o vreme, dar şi oameni care n-au mai revenit pentru că şi-au regăsit echilibrul. Potrivit lui Tibi Rotaru, însă, graniţa între boală şi sănătate mintală rămâne fragilă şi uşor de trecut, iar suferinţa psihică stă mereu la pândă. Oricine, oricând, surprinzător sau nu, poate fi atins de ea, iar dacă într-o zi simţim că „o luăm razna” trebuie să cerem singuri ajutor, deoarece programe naţionale de sănătate mintală, de prevenţie sau depistare din timp a bolilor psihice, precum cele pentru tuberculoză, diabet, boli cardiovasculare, cancer, nu există în România.

 Psihoterapeutul mi-a ridicat moralul atunci când a declarat că, în ciuda aparenţelor, nu suntem mai bolnavi psihic în prezent decât am fost acum 50 sau 100 de ani. Acum ştim doar să ne diagnosticăm mai bine şi începem să scăpăm de jena de a apela la psihiatru sau la psiholog atunci când credem că avem o problemă.

Dar de ce ni se îmbolnăveşte mintea în ultimii zeci de ani? Bombardamentul de informaţii şi înstrăinarea de sine, adică luăm alandala de la alţii, de parcă ni s-ar potrivi, şi uităm cine suntem, a spus specialistul, care a detaliat:

„Boala mintală este o constantă a devenirii umane în istoria sa. Ultimii 30-40 de ani pun însă la mare încercare psihicul uman, care nu a fost niciodată atât de bombardat cu informaţii cum este acum. Urmările acestui bombardament constant stau să vină şi cred că asta ne poate îmbolnăvi.

Periculoasă este şi înstrăinarea de sine, de propriile sentimente, faptul că încercăm să abordăm şi să trăim după modele globale pe care le vedem la tv, pe internet, le aflăm de la prieteni, la o cafea, şi ne înstrăinăm de ceea ce suntem noi, de propriile nevoi, de mediul din care provenim.

Nu putem lua o floare de iasomie din Dobrogea şi să o punem pe vârful Rarăului pentru că, oricât de minunată şi frumos mirositoare ar fi, se usucă. Cum nu putem lua o floare de colţ de pe Rarău să o plantăm în nisipul de pe litoral, pentru că, la fel, moare.

Trebuie să avem grijă de noi înşine. Societatea ne învaţă doar cum să fim eficienţi şi nu mai avem timp să ne uităm în interiorul nostru” a completat el.

Când tinerii tânjesc…

Directorul Tiberiu Rotaru spune că şi tristeţea poate fi o boală, dacă este profundă şi împiedică omul să facă faţă vieţii de zi cu zi, iar asta se numeşte depresie. Dar că nu este o boală tristeţea ocazională, provocată de pierderea cuiva drag, de exemplu, pentru că din această experienţă învăţăm, ne maturizăm şi ne dezvoltăm ca persoane complexe. „Trebuie să fim şi trişti ca să ştim să fim veseli”, spune el, şi vorbeşte despre oameni care au învins suferinţa mintală după ce au parcurs împreună cu specialiştii un drum mai lung sau mai scurt pentru recuperare.

Îmi dă exemplul unei persoane de 35 de ani, din Suceava, care a deţinut o funcţie importantă şi care, din cauza stresului de la serviciu, a dezvoltat o tulburare compulsivă. Nu fusese diagnosticată într-o primă fază, cu doi ani înainte, de când periodic ambulanţa o lua de acasă şi o ducea pentru internare la Socola. După ce trecea de faza acută a bolii omul revenea acasă, ca după un timp tulburarea să revină.

„După psihoterapie lunguţă, cu medicaţie, la noi în spital, aproximativ un an de zile, bărbatul a fost bine. De atunci, în fiecare an, de sărbători, de ziua mea de naştere, primesc mesaje de la el că totul este bine. N-a mai avut nicio internare în ultimii 6-7 ani şi de o vreme nu mai ia deloc medicaţie. Ce şi-a dat singur seama a fost că trebuia să se aprecieze mai mult pe sine şi să renunţe la serviciul care îl solicita mai mult decât avea el resurse. A fost un pas important şi foarte greu de făcut pentru o persoană cu funcţie şi răspundere” a povestit managerul spitalului din Siret.

Mi-a dat şi exemplul unui tânăr de 16 ani care a ajuns la el aproape în criză psihotică. Era un băiat cu o sensibilitate deosebită şi care a fost aproape de o internare. Dar şi-a regăsit echilibrul după mai multe şedinţe de terapie, apoi nu a mai venit.

 „După vreo 4 ani mă întâlnesc cu o persoană pe stradă, mama tânărului în cauză. Mi-a spus că băiatul tocmai intrase la seminar ca să devină preot, că este foarte bine şi nu ştie cum să-mi mulţumească. Super, nu-i aşa? Sunt numeroase exemple ale unor astfel de victorii. Sunt mesajele cu veşti bune care vin de la beneficiari care ne ţin în viaţă şi ne fac să mergem mai departe” a spus psihoterapeutul.

Tiberiu Rotaru lucrează mult cu adolescenţi mari, ajunşi la psihoterapie cu diferite probleme, de la anxietăţi şi depresii, la consum de droguri, şi recunoaşte incidenţa considerabilă a tulburărilor psihice în rândul tinerilor. Cauza? Adolescenţii n-au cu cine comunica şi pe cineva care să le ofere afecţiunea după care tânjeşte fiecare copil.

„Am avut un grup de tineri pe care atât părinţii, cât şi profesorii îi vedeau ca pe nişte neadaptaţi. Erau vraişte, ce mai… Au venit la mine trimişi unii de ceilalţi şi mi-au povestit că şi-au dat seama că problema lor este că au de vorbit, dar nu au cu cine. Aşa că au format un grup, «grupul american» îl numeau ei, şi o dată pe săptămână mergeau pe malul Siretului, se aşezau în cerc şi, pe rând, unul câte unul povesteau ce probleme au la şcoală, acasă, cu consumul de substanţe, cu toate. Atât de mare era dorinţa lor de a vorbi încât au găsit singuri modalitatea de a comunica într-un grup de sprijin.

Vă daţi seama cât de mare este nevoia de comunicare a tinerilor? Să nu mai zic de afecţiune… Tânjesc să-i ia cineva în braţe şi să le spună că va fi bine.

Ca specialist mă îngrijorez, iar ca părinte îmi place să văd şi partea bună a lucrurilor, cum aceşti copii descoperă singuri soluţii şi posibilităţi pentru a ieşi din probleme. Am foarte mare încredere în generaţia asta, în capacitatea lor de a discerne potrivit propriului sistem de valori care le spune foarte clar că asta e bine, asta nu e bine” a încheiat Tiberiu Rotaru.

„Mi-e teamă că dăm într-o «pandemie» de boli mintale”

Spitalul de Psihiatrie de la Siret a fost, ca toate spitalele de bolnavi cronici din ţară, încercat de pandemia de coronavirus. În toamna anului trecut au apărut, pe rând, două focare şi zeci de beneficiari şi angajaţi s-au îmbolnăvit.

„Echipa spitalului a fost fenomenală şi s-a implicat total, în condiţiile în care am avut peste 50 de oameni bolnavi de Covid-19. Din fericire, nu am suferit nicio pierdere. La ora aceasta (săptămâna trecută – n.n.) toţi pacienţii cronici sunt vaccinaţi cu a doua doză şi cât de cât răsuflăm uşuraţi.

Din păcate mi-e mai teamă că dă Dumnezeu şi scăpăm de pandemia de Covid şi dăm într-o «pandemie» de boli mintale de nu ne vedem. Iar dacă pentru Covid ne testăm, luăm tratament, ne vaccinăm şi scăpăm, pentru tulburările mintale, tot mai multe după această perioadă, va fi mai greu, pentru că nu există nici teste, nici vaccin” a declarat Tiberiu Rotaru.

Pe tot parcursul discuţiei, el a pomenit des de echipa pe care o conduce. „Sunt toţi – medici, asistenţi medicali, biolog, ergoterapeuţii, asistenţi sociali – o echipă minunată, care munceşte pentru pacienţi. Toţi gândim dincolo de modelul «spital-alb-pijama». Apropo, pijamalele obligatorii au dispărut de mult din spitalul nostru”.

Tiberiu Rotaru visează însă la ceva mult mai bun în sistemul românesc de management al suferinţelor psihice, care în alte ţări există ca normalitate, dar nouă ne lipseşte cu desăvârşire: un sistem servicii de legătură între spital şi comunitate.

„Putem să ne mândrim cu serviciile de sănătate mintală oferite de Spitalul de Psihiatrie Siret, cu spitalele din Siret şi Câmpulung, care sunt exemple de urmat la nivel naţional. Dar eu aştept ziua în care Siretul va fi primul oraş în care se închide spitalul de cronici şi se deschid centre de zi, centre comunitare, centre vocaţionale, centre de recuperare, adică un sistem de servicii de sănătate pentru bolnavii psihiatrici care să-i ajute la recuperare şi să-i pregătească pentru viaţa în comunitate.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: