Donald Trump lansează o nouă platformă de comunicaţii

Donald Trump a lansat un nou site de „comunicaţii”, care anunţă că va publica conţinut direct din biroul fostului preşedinte american, relatează BBC.

Trump a fost interzis de Twitter şi suspendat de Facebook şi YouTube după revoltele care au avut loc în ianuarie în Washington. Fostul preşedinte a lansat de atunci comunicate de presă – pe care noul site web le va gazdui.

Utilizatorii vor putea aprecia postările şi să le partajeze pe conturile lor Twitter şi Facebook. Consilierul principal al lui Trump, Jason Miller, a anunţat în martie lansarea unei noi platforme de socializare, dar marţi a scris pe Twitter că noul site web nu era platforma de socializare pomenită anterior. „Vom avea informaţii suplimentare pe acest front în viitorul foarte apropiat”, a spus el.

Site-ul web este construit de Campaign Nucleus, compania de servicii digitale creată de fostul manager de campanie al lui Trump, Brad Parscale.

Mai multe postări pe site repetă că alegerile prezidenţiale de anul trecut au fost trucate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: