USV a angajat un lector de limba franceză

> Nicolas Magnen a fost anterior lector de franceză la Cracovia

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Agenţia Universitară a Francofoniei, derulează, începând cu anul universitar 2017-2018, un proiect de susţinere a specializărilor în limba franceză prin angajarea unui lector francofon, pe durata unui an universitar, aflăm dintr-un comunicat de presă.

În cadrul acestui parteneriat – sprijinit şi de Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, Centrul de Reuşită Universitară al USV şi Alianţa Franceză din Suceava –, noul lector de limba franceză la Suceava, Nicolas Magnen, iniţiază o serie de activităţi sub genericul „Să descoperim cultura şi ac-tualitatea francofonă”.

Nicolas Magnen propune studenţilor Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi cursanţilor Alianţei Franceze Suceava cursurile de conversaţie „Donne pas ta langue au chat!”, prin care doreşte să încurajeze studenţii suceveni să se exprime cât mai fluent în limba franceză. Cursurile au loc în fiecare joi, între orele 14 şi 18, pe aplicaţia Zoom, urmând a se desfăşura până la încheierea anului universitar.

Nicolas Magnen a fost lector de limba franceză la Universitatea Pedagogică din Cracovia, Polonia, iar în prezent urmează cursurile unui masterat în didactica FLE la Universitatea Sorbonne Nouvelle – Paris 3. „Chiar dacă situaţia epidemiologică actuală îl împiedică să vină în România, iar cursurile au loc doar în varianta online, tânărul lector speră ca întâlnirea cu studenţii suceveni să-l ajute să descopere lucruri noi despre această regiune, pe care nu a reuşit încă să o viziteze” am mai aflat din comunicat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: