Documentar

O surpriză istorică

În tinereţe, pe la începutul deceniului opt al secolului trecut, într-o discuţie cu un fost coleg de şcoală medie, evreu de etnie, care lucra ca asistent medical într-un spital din oraş, am avut parte de o surpriză istorică, incredibilă pe atunci, dar care s-a confirmat abia la începutul acestui an. Fostul meu coleg, poet neînţeles şi filosof persecutat de sinistra instituţie până la anihilare, mi-a spus: „Tu nici nu bănuieşti ce surpriză îţi poate oferi istoria contemporană. Tu ştii că Tătucul Stalin a fost unul «de-al nostru», a făcut parte dintre «cei aleşi», probabil din tribul Dan”. Apoi a început să-mi înşiruie o serie de evenimente din istoria contemporană a lumii în care a fost implicat „Tătucul Popoarelor”. Tot el mi-a spus că printre evrei, la vremea respectivă, circula ideea fermă că: „În curând Tovarăşul Stalin va preface Basarabia şi Bucovina în Republica Socialistă Sovietică Evreiască sau Israelul European”.

 Nu insist asupra acestor evenimente, deoarece aversul lor este cunoscut de toată lumea, dar reversul lor este încă puţin cunoscut pentru lume şi pentru mine. Am crezut, atunci, că cele spuse de colegul meu sunt nişte aberaţii, vorbe rostite cu năduf de un om care era persecutat fără milă de Securitate.

Peste ani, după Revoluţie, ultimul lider al dispărutei comunităţi evreieşti din oraş, într-o discuţie amicală, mi-a spus cam la fel: „Să ştii că Stalin a fost «de-al nostru», din «neamul ales», şi că el, în calitate de specialist în problema naţionalităţilor, s-a ocupat personal de soarta evreilor din răsăritul continentului şi şi-a propus să rezolve această problemă. El a promis că va înfiinţa un stat evreiesc şi s-a ţinut de cuvânt”.

Eu ştiam câte ceva despre existenţa unei Republici Autonome Evreieşti, înfiinţată în Siberia, pe fluviul Amur, la graniţa cu China, în anul 1928. Mai aflasem şi din cartea „Brennende Dörfer” a scriitorului evreu comunist Leo Katz, unde, la pagina 28, acesta redă un discurs electoral al unui candidat evreu la funcţia de deputat în Reichsratul de la Viena, în care acesta face următoarea afirmaţie: „Siretenii nu vor să plece în Palestina. Ei nu vor să moară în Palestina de căldură şi sete. Voi face aici o Palestină!”. Candidatul era adeptul înfiinţării unui stat evreiesc în Europa, între Austria şi Rusia (Israelul European), idee acceptată şi de Stalin, dar evenimentele ulterioare l-au făcut pe Stalin să-şi schimbe părerea despre chestiunea evreiască.

Stalin a reluat, la sfârşitul anului 1939, după semnarea Pactului Ribbentrop – Molotov, rezolvarea problemei evreieşti într-o manieră nouă, prin agresiunile împotriva Finlandei, a Statelor Baltice şi României. Atacul Germaniei, însă, a oprit acţiunea de epurare etnică începută de Stalin în Bucovina şi Basarabia, pentru a crea Israelul European. După război, Stalin a reluat acţiunea de rezolvare a chestiunii evreieşti.

Dar lucrurile nu s-au întâmplat aşa cum a vrut dictatorul. Proclamarea independenţei Israelului, la 14 mai 1948, l-a înfuriat pe dictator, care a deportat un mare număr de evrei în Israelul Sovietic, cum în derâdere îi spuneau Stalin şi slugile sale statului evreu din Uniunea Sovietică, respectiv Republica Sovietică Autonomă Evreiască. Numai moartea dictatorului i-a salvat pe evreii sovietici de acest calvar absurd.

Abia la începutul anului acesta, dintr-un documentar istoric intitulat „Vienna: Empire, Dynasty and Dream (Viena: Imperiu, Dinastie şi Vis)”, realizat în studiourile BBC în anul 2016 şi difuzat pe canalul Viasat History, am găsit confirmarea celor spuse cu aproape jumătate de secol în urmă de cei doi evrei sireteni. Prezentatorul emisiunii, Simon Sebag Montefiore, spune în partea a doua a documentarului: „Aici (la Viena – n.n.) s-a pregătit Primul Război Mondial, aici şi-au făcut ucenicia Hitler şi Stalin”. Apoi continuă: „Liderul partidului lui Stalin, Vladimir Lenin, îl trimisese (pe Stalin – n.n.) la Viena. Şi-i aranjase să stea aici, la nişte prieteni avuţi de-ai lui Lenin. «Sunt bogaţi a spus Lenin», asta e bine”. Apartamentul lui Stalin era chiar după colţ de palatul Schönbrunn. Stalin era de origine georgiană şi se numea Iosif Djugaşvili, dar numele său adevărat era Josel Duwed Kochba. Prietenii îi spuneau Koba. La Viena, a adoptat un nou nume, Stalin, care înseamnă Omul de Oţel. Iosif Stalin venise la Viena ca revoluţionar sărac. El a sosit din Imperiul Ţarist pentru a studia «Marea problemă de aici, chestiunea naţionalităţilor»”.

După aceste precizări, continuă: „Aici el a scris articolul «Marxismul şi problema naţională». Aceasta l-a ajutat să conceapă structura URSS-ului multinaţional. După trei decenii, în aprilie 1945, el a eliberat Viena şi s-a apucat să o jefuiască ca pradă de război. La Viena, în cinstea dictatorului şi a armatei sale eliberatoare, a fost ridicat un monument semnat de însuşi Stalin” pe care este înscris, în rusă, „Comandantul Suprem, Mareşalul Uniunii Sovietice, I. Stalin”

De asemenea la Viena, pe frontispiciul Pensiunii Schönbrunn, se poate vedea o placă comemorativă aşezată acolo pentru a eterniza acest eveniment din biografia dictatorului. Pe o placă de marmură, de forma unei cărţi închise, se poate vedea încrustată efigia Tătucului şi următoarea inscripţie în limba germană: „În această clădire a locuit în ianuarie 1913 I.V. Stalin, aici el a scris călăuzitoarea lucrare «Marxismul şi problema naţională»”.

Pentru mine, această descoperire a fost o surpriză foarte mare şi mi-a explicat multe din neclarităţile din istoria contemporană. Fiind maran, ateu şi comunist, Stalin a luptat din răsputeri pentru comunism şi Uniunea Sovietică Mondială, care după el trebuia să fie „Viitorul de aur al omenirii”, iar pentru cercurile evreieşti, materializarea principalei prevederi a Torei („Când Mântuitorul va veni, întreaga lume va fi Ţara Sfântă, iar cei aleşi îi vor învăţa pe ceilalţi Tora…”). Numai aşa se pot explica barbariile comise împotriva omenirii de comunişti şi nazişti în secolul trecut.

Din păcate, în prezent asistăm la apusul ireversibil al „Lumii lui Iisus Christos” şi la instaurarea „Lumii lui Marx şi Engels”, o lume ce va fi organizată după principiul muşuroiului de furnici.

Clio, ce încurcate sunt căile tale…!

Prof. FRANZ PIESZCZOCH

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: