Despre 87 de ani şi 90 de luni

Mă împing, cu încheieturi amorţite, pe străzile ce înconjoară Biserica Mirăuţilor. Am ieşit să cercetez curţile şi grădinile, să privesc flori şi pomi înfloriţi, să observ păsări, să stârnesc câini şi să mângâi pisici.

„Ce faceţi pe aici?”, ne chestionează când ne surprinde cu ochii într-un copac, încercând să ne dumirim ce-o fi boţul ăla mic de pene negre şi albe.

Spun tot: şi cum mă cheamă, şi ce caut.

Nu tot, de fapt. Tot îmi spune el: întâi că are 87 de ani şi 90 de luni (calculez repede şi îi spun cu sinceritate că nu, nicidecum nu arată de 95, câţi îmi ies la socoteală).

Că, uite, aici sunt casa şi gradina lui, până de curând plină de flori, de unde a dus în oraş buchete întregi şi le-a dat cui a considerat el că merită.

Că i-a venit acasă fata de Paşte şi că are soţie bună, cu care a avut viaţa frumoasă. Că încă are viaţă frumoasă, căci ştie să şi-o facă: „Doamnă, ascultaţi aici: când ne aşezăm la masă, ea pune câte un deget de ţuică în două păhăruţe, pe care le dăm pe gât, să avem poftă de mâncare. Când se duce să aducă felul doi, eu mă ridic şi mai trag, repede, repede, încă o gură din sticlă”.

Râde sănătos şi-mi mai spune despre locurile din ţară pe unde a lucrat, vreme în care conversează şi cu pisica, despre care aflu că îl însoţeşte, ca şi acum, când are treburi prin jurul casei.

Stau în mijloc de drum şi mă uit ce drag de semeni are omul ăsta de 87 de ani şi 90 de luni cu care comunicarea se petrece cu atâta firesc. Amorţită cum sunt, nu pot să nu remarc câtă energie pare a avea, ce chef de viaţă!

Nu e prima dată când cutreier marginile oraşului. Este însă prima dată când, nevoită să sui pieptiş strada abruptă, mă mobilizează imaginea unui om care mai are cinci ani şi bate suta.

87 de ani şi 90 de luni are acum şi m-a poftit să mai vin, să mai văd grădinile.

Şi mi-a mulţumit de vorbă bună.

Că eu i-am spus, cu sinceritate, că nu-şi arată vârsta.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: