În cadrul campaniei iniţiate de Asociaţia Rădăuţiul Civic

15 acţiuni de ecologizare, peste 200 de voluntari şi tone de deşeuri adunate

Asociaţia Rădăuţiul Civic a organizat, în perioada 31 martie – 22 aprilie a.c., o campanie de ecologizare, intitulată „Încurajăm faptele bune”, la care au participat peste 200 de voluntari din municipiul Rădăuţi, dar şi din zonă, încurajând cetăţenii din municipiu să ecologizeze zonele în care locuiesc.

În urma acestui apel, au fost organizate 15 acţiuni de ecologizare. În cele 23 de zile de campanie, 201 de persoane au primit diplome din partea Asociaţiei Rădăuţiul Civic şi s-au strâns sute de kilograme de deşeuri din următoarele zone ale municipiului Rădăuţi: strada Recoltei, strada Luncii, strada Valea Seacă, strada Dan Ghica, zona Colegiului Naţional “Eudoxiu Hurmuzachi” şi a Şcolii Gimnaziale “Bogdan Vodă”, Zona Heleşteelor, dar şi în zona râului Suceava din Milisăuţi, aflăm dintr-un comunicat al organizatorilor.

Campania a debutat pe 31 martie, propunându-le participanţilor să adune deşeuri din zona în care locuiesc sau din locuri care consideră că ar avea nevoie să fie ecologizate, urmând ca momente din timpul acţiunii de ecologizare sau de la final, să fie imortalizate şi, însoţite de o scurtă descriere, să fie trimise către Asociaţia Rădăuţiul Civic. Toţi participanţii au primit diplome în format electronic, iar votul publicului, deschis pe pagina de Facebook a Asociaţiei Rădăuţiul Civic, a decis topul celor mai apreciate cinci fotografii ale acţiunilor de ecologizare, acestea putând fi votate în zilele de 24-25 aprilie. Cinci vouchere, în valoare de 150 lei fiecare, au fost oferite, ca premii, de restaurante din municipiul Rădăuţi (Restaurant Antique, Casa Vatră, Oops, Orso Bruno şi Thobass& Co).

Premiile au fost: locul 1 – elevii claselor primare de la Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă”, coordonaţi de profesorii Chidon-Frunză Mirela, Nichitean Cristina, Prelipcean Otilia, Hrenciuc Daniel şi Petru Nicuţă; ei au donat voucherul obţinut copiilor din Centrul de Plasament “Universul copiilor” din municipiul Rădăuţi; locul 2 – activitatea coordonată de prof. Ariadna Gavra împreună cu grupa de „Hotelieri”; locul 3 – Mironescu Teodora şi Iustina, Lupăştean Melania şi Ştefan, Tocariuc Sergiu, Ţarevici Bianca şi Caciuc Andreea; locul 4 – copiii familiei Sbiera, Aldric, Rahela, David şi vărul lor, Ioel Martinescu; locul 5, Irina şi Teodora David.

„Copii de toate vârstele – din proprie iniţiativă sau îndrumaţi de părinţii şi dascălii lor – au devenit modele de urmat într-o societate care astăzi le mulţumeşte! Adulţi ce îşi doresc un mediu mai curat pentru copiii lor şi pentru ei au oferit un exemplu de nepreţuit! Campania a fost iniţiată de colega noastră Sonia Condratov, care a şi coordonat-o, alături de Daniela Tiron şi Viviana Huţuleac, care au contribuit la realizarea materialelor de grafică şi comunicare, şi a fost sprijinită şi de alţi membri ai asociaţiei care au susţinut această campanie, alături de sponsori şi de participanţi. Cu toţii sunt dovada vie a sloganului acestei campanii şi anume acela că «Schimbarea începe cu noi!» a transmis Asociaţia Rădăuţiul Civic.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: