Destin învolburat

Am primit recent, din Cetatea de Scaun a Sucevei, o nouă carte de la fostul meu profesor, Emil Simion, cu un subiect inspirat „dintr-un caz concret, actual”, legat de exodul multor români spre alte zări, cu speranţa unor câştiguri mari. Înstrăinându-se treptat, unii dintre ei au pierdut dragostea faţă de copiii lăsaţi în grija bunicilor, a unor rude sau, pur şi simplu, de izbelişte, tocmai când aveau cea mai mare nevoie de părinţi.

S-au tot golit satele de tineri… Pe umerii gârboviţi ai bătrânilor, ca un blestem, durerea creşte, cântecul doinei e mai amar, iar pământul pentru care au luptat strămoşii noştri se tot vinde tacit celor străini de neamul românesc. Mărturisesc că am descoperit în paginile cărţii drama unui pui de om cu sufletul împietrit, cu o inteligenţă sclipitoare, cu o copilărie şi adolescenţă răpite nemilos de cei care i-au dat viaţă.

Romanul „Preţul înstrăinării”, apărut la Editura George Tofan, Suceava, 2021, are drept motto o cugetare a lui Rene Descartes: „Sunt mulţi cei care se pot coborî la mintea copilului. Puţini sunt însă cei care se pot urca până la înălţimea sufletului lor”, cu o prefaţă semnată de Val Talpalaru.

Ionuţ şi Mirela Antoniu, foşti elevi ai autorului cărţii, au urmat medicina veterinară, hotărâţi să înfiinţeze o microfermă de oi în satul natal, dar piedicile puse de primar i-au determinat să ia şi ei drumul străinătăţii. Începuseră să-şi construiască o casă şi să crească rodul dragostei lor, pe fiica Maria. Autorul surprinde secvenţe „de un dramatism sufletesc profund căruia îi pune, ca surdină, adaosul de ficţiune”, legate de discuţiile dintre ei şi părinţi, adesea contradictorii, tinerii medici neluând în seamă sfaturile de a rămâne acasă, cu speranţa ivirii altor oportunităţi. Poate că vorbele mamei, la un moment dat, i-au sensibilizat puţin: „Dragii noştri copii, rosti ea cu privirile ridicate spre cer, abţinându-se să nu plângă. Păsările călătoare se întorc grăbite iar aici, la cuiburile lor, iar voi luaţi zborul străinătăţii, semănând durere în sufletele noastre. Pe Maria o lăsaţi ca pe o haină aruncată pe pat, fără a vă mai uita în urmă… Doamne, străinătatea asta, lacrimi amare…”

De aici curg pagini ce prevestesc începutul unui învolburat destin al Mariei, „un boboc de floare ce îşi deschidea încet petalele”, bunicii Ana şi Vlad fiind nevoiţi să-şi asume o neaşteptată responsabilitate. Pe măsura trecerii timpului, fetiţa a început să le uite înfăţişarea, glasul, mai ales că bunicii i-au spus că părinţii sunt fraţii ei, la telefon adresându-li-se cu Ionuţ şi Mirela. Abia când a mai crescut a aflat adevărul. Au fost perioade când a suferit mult, fiind nevoită să suporte şi jignirile copiilor care îi spuneau că nu are părinţi, că e copil din flori, că tatăl şi mama ei sunt la închisoare pe ani grei în Italia, pentru că au intrat într-o bandă de hoţi, crescuţi în sânul mafiei.

Primul lor drum spre casă a fost abia după şase ani, când fiica trecea în clasa a III-a, o vizită scurtă, „cât pauza mare la şcoală”, aşa cum a spus Maria. Abia când a terminat clasa a VIII-a au chemat-o în Italia. Cu greu a acceptat invitaţia, nu simţea nimic pentru ei, refuza să mai vorbească la telefon şi nu mai voia să primească niciun lucru din partea lor. A fost o lună de chin pentru părinţi şi nu o mare bucurie, cum se aşteptau. Le-a adresat o mie şi una de întrebări incomode, nu i-a iertat nici când au încercat să-i explice că pentru ea muncesc atât de mult. Văzând că nu o pot convinge să renunţe la acei ani când nu i-au fost aproape, au vrut să-i cumpere tăcerea. I-au promis o vilă pe malul Mării Adriatice, o croazieră unde va dori, iar la majorat va avea şi ea a treia cheie de la cutia lor de valori din bancă. Răspunsul i-a dezarmat pe loc, spunându-le că „sufletul meu nu este o tablă pe care să o ştergi cu buretele, ce este în el nu va dispărea niciodată”. Durerea ei a devenit şi mai mare când ei au afirmat hotărât că s-au achitat material faţă de ea, că nu i-a lipsit nimic. Cu ochii în lacrimi a replicat usturător: „Tocmai acel nimic mi-a lipsit enorm: dragostea voastră, absenţa nejustificată din viaţa mea. Mi-aţi otrăvit o parte din cei mai frumoşi ani. Asta consideraţi voi un nimic ?”

Pe aeroport, la întoarcere acasă, Maria le-a mai „servit” câteva lucruri ce îi apăsau sufletul, motiv pentru mamă, profund surprinsă, să o întrebe dacă mai are ceva afectiv pentru ei. Răspunsul venit ca un glonte în inimă a lăsat-o aproape fără respiraţie: „Sentimentele mele faţă de voi rămân de veritabilă iarnă. Poate vor veni şi alte anotimpuri, dar nu cred. Fiecare pe drumul lui, hărăzit de Dumnezeu”.

Ca elevă, Maria a fost mereu premiantă, însă nu s-a putut bucura măcar câteva clipe de prezenţa părinţilor, suferind zile întregi după serbările şcolare. A urmat în particular lecţii de vioară şi de pictură, iar la vizita în Italia, şeful fermei, când a văzut-o, i-a întrebat pe părinţi unde a crescut această „floare de colţ”, pe care ar vrea-o răsădită acolo, să-i fie nepoată alături de Toto, nepotul lui cel mai mare.

„Anii care au urmat, după revenirea din Italia, nu puţini la număr, au tot subţiat firul de speranţă de care se mai agăţau părinţii în a-şi recupera fiica. A reuşit cu ajutorul bunicilor, pe care îi iubeşte ca pe o icoană, să realizeze ceea ce şi-a propus. A urmat, în paralel, două facultăţi, hotărâtă să nu se abată de la drumul pe care a apucat, mulţumindu-i lui Dumnezeu că i-a dat putere să reziste, să nu facă vreun pas greşit în lumea agitată de astăzi.”

Trecând cu greu peste nesăbuinţa părinţilor orbiţi de mirajul străinătăţii „căutând un Eldorado occidental în altă parte decât în sufletele şi fericirea proprie”, bunicii au devenit treptat şi părinţii Mariei: „Vezi, Ană, suntem ca păsările care cresc în cuiburile lor şi puii altora. Copila asta ne este dăruită de Dumnezeu. Tot ne-am dorit şi o fată, nu ? Viaţa e plină de neprevăzut. Tot aici o vom mărita, când îi va veni sorocul…”

La ultima lor vizită acasă, chiar de Ziua Sfintei Maria, când fiica împlinea 22 de ani, părinţii au aflat cu surprindere că ea îşi va uni destinul cu Alex, „un tânăr cu suflet deschis, frumos şi înalt, ambiţios, sincer, capabil de alese sentimente, o pereche admirată de toţi care o văd. Bunicii l-au “adoptat” repede ca nepot. Absolvent al Academiei Tehnice Militare din Bucureşti cu media 10, având dreptul să rămână acolo, a ales Iaşul, fericit că va fi alături de Maria şi vor putea avea grijă de bunici. Viaţa va continua şi fără cei care au părăsit-o, o avalanşă i-a separat definitiv, dar „cu ce preţ ?”

Această sumară incursiune în roman îl va atrage pe cititor, care se va lăsa furat de pagini palpitante, cartea este un semnal de alarmă pentru acei părinţi care şi-ar părăsi copiii în schimbul banilor, o lecţie de viaţă dată de un copil părinţilor repetenţi şi apoi exmatriculaţi din viaţa lui. Ar fi bine ca această scriere a romancierului Emil Simion să fie citită şi de unii dintre diriguitorii treburilor acestei ţări spre a crea locuri de muncă bine plătite pentru ca şi cei plecaţi departe să revină acasă. Aici unde pâinea şi apa au cel mai bun gust, aici unde credinţa în Dumnezeu să ţină unit neamul românesc şi să-l apere de ochii lacomi ai celor „fără de Dumnezeu”. Trebuie găsite soluţii pentru a salva mulţi copii nevinovaţi, privaţi de o copilărie normală şi de un drum în viaţă pe care îl merită. Nu se poate ca, citind cartea, să nu ţi se umezească privirea şi să te întrebi revoltat: Chiar nu se poate stopa acest exod de inteligenţă şi forţă de muncă? Trăim cu speranţa în Dumnezeu că va apărea acea clasă politică responsabilă şi conştientă că prin deciziile luate influenţează destinul românilor.

Cu experienţa dobândită şi recunoscută, domnul Emil Simion stăpâneşte meşteşugul scrisului, cu reale calităţi şi abilităţi, sau cum frumos scoate în evidenţă Val Talpalaru: „Emil Simion apelează la toate trucurile narative inteligente, convingătoare… de care are nevoie ca argument urmărind, radiografiind parcă… dând farmec lecturii.”

GRIGORE ROSNIŢCHE

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Puiu din Udești says:

    Multumesc domnului profesor EMIL SIMION, un redutabil slujitor al cuvantului, pentru noua aparitie editorială. Domnul profesor este un talentat si abil manuitor al condeiului in atingerea coardelor sensibile ale sufletului omenesc.
    Fin si experimentat cunoscator al psihologiei umane, surprinde de fiecare dată esenta vietii cotidiene extragand modele reprezentative care definesc societatea noastra.
    Ii doresc sanatate si sa ne incante sufletele cu noi carti.

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: