Atenţie mare !

Incontestabil, cel puţin pentru început (cât încă reprezintă o noutate), trotinetele electrice au mare priză la o categorie de suceveni. Pe de altă parte, accidentul de joia trecută, din faţa magazinului Bucovina, avertizează pietonii să fie foarte atenţi la aceşti… noi parteneri de trafic. Asta cel puţin până ce MAI va reuşi să modifice Codul rutier (şi) în privinţa utilizatorilor de trotinete care, dacă înţelegem bine, sunt văzuţi în perspectivă circulând pe stradă, nu pe trotuar. Dacă noi (românii, sucevenii) nu avem încă suficientă experienţă în acest domeniu, de exemplu ne este deja „istoria” unor ţări europene. Aflăm că în Franţa (Paris), Germania, Spania, Suedia, circulaţia trotinetelor electrice este interzisă pe trotuare şi, în general, în zonele destinate pietonilor (esplanade, parcuri etc.), iar viteza lor este limitată la 20 km/h. Plus că, aflându-se în trafic alături de autoturisme şi autobuze, probabil că trotinetiştilor le piere cheful de întreceri în viteză sau de „scheme” potrivite într-un poligon specializat. Aşadar, până atunci, este cazul ca şi elanurile unora dintre utilizatorii extaziaţi ai acestor vehicule (ce nu mai sunt, conform dicţionarelor, „pentru copii”, făcute „dintr-o scândură dreptunghiulară montată pe două roi şi articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcţie, şi care se pune în mişcare prin împingerea cu un picior”) să se domolească, dar şi ca pietonii să le aibă în vedere întrucât, după cum s-a probat deja la Suceava, riscurile nu sunt mici… Chiar şi la „numai” 20 km/h, o trotinetă electrică face peste 5 metri într-o secundă!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: