428 cazuri de Covid-19, în 85 localităţi din judeţ

> Din 1.033 teste, infecţia a fost confirmată la 33 persoane

În judeţul Suceava erau 428 cazuri Covid-19 în evoluţie, a anunţat miercuri Prefectura Suceava. Marţi, în judeţ erau înregistrate 469 cazuri.

Sursa citată a precizat că, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene, 29 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 27  – câte un caz, 40  – sub cinci, 10 –  sub zece, iar 8  – peste zece cazuri în evoluţie.În acelaşi timp, în carantină se aflau 1044 suceveni, dintre care 146 intraţi în anterioarele 24 de ore. În izolare se aflau 415 persoane, dintre care 17 intrate în anterioarele 24 de ore. Numărul total de persoane testate până miercuri era 197.711. În anterioarele 24 de ore au fost testate 1033 persoane, iar, potrivit GCS, în 33 de cazuri s-a confirmat infecţia cu noul coronavirus. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: