469 de cazuri de Covid-19 evoluează în 85 de localităţi din judeţ

În judeţul Suceava erau 469 cazuri Covid-19 în evoluţie, a anunţat marţi Prefectura Suceava. Luni, în judeţ erau înregistrate 518 cazuri.

Sursa citată a precizat că din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene 29 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 23 – câte un caz, 43 –sub cinci, 11 – sub zece, iar 8 – peste zece cazuri în evoluţie. În acelaşi timp, în carantină se aflau 1026 suceveni, dintre care 197 intraţi în anterioarele 24 de ore.

În izolare erau 443 persoane, dintre care 22 intrate în anterioarele 24 de ore. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 196.678. În anterioarele 24 de ore au fost testate 799 persoane, iar, potrivit GCS, în 25 de cazuri s-a confirmat infecţia cu noul coronavirus. , cu o rată de pozitivare de 3,12%. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: