Un nou record pentru euro: 4,9261 lei

În ciuda faptului că agenţia de rating S&P a reconfirmat, vinerea trecută, ratingul României, menţinerea la un nivel ridicat a tensiunilor din cadrul coaliţiei aflate la guvernare a provocat deprecierea uşoară a leului faţă de euro.

Reamintim că Standard & Poor’s a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută şi a îmbunătăţit perspectiva de la „negativ” la „stabil”.

Leul a avut o evoluţie foarte volatilă în cursul dimineţii pe pieţele asiatice, cotaţiile euro mişcându-se între 4,909 şi 4,937 lei. Deschiderea s-a realizat în piaţa locală la 4,926 lei iar transferurile se efectuau între 4,924 şi 4,928 lei, astfel că media a urcat de la 4,9243 lei la noul maxim istoric de 4,9261 lei, mai mult cu aproape 1,2% faţă de sfârşitul anului trecut.

Nivelul scăzut al dobânzii-cheie practicate de Rezerva Federală, de 0 – 0,25% nemulţumeşte investitorii, iar dolarul pierde rapid câştigurile obţinute în primul trimestru, în ciuda evoluţiei pozitive a economiei SUA, care în opinia analiştilor ar putea să crească anul acesta cu 6,4%, în condiţiile în care cheltuielile de consum se majorează constant.

Euro a revenit, după o lună şi jumătate, peste pragul de 1,20 dolari şi fluctua luni între 1,1945 şi 1,2049 dolari. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,1120 la 4,0937 lei.

Înmulţirea plasamentelor în moneda elveţiană a adus o apreciere a acesteia la 1,099 – 1,103 franci/euro, iar cursul ei a urcat de la 4,4730 la 4,4797 lei.

Lira sterlină se aprecia la 1,1531 – 1,1587 euro, motiv pentru care media ei a urcat de la 5,6647 la 5,6851 lei.

Preţul gramului de aur s-a majorat luni de la 233,8266 la 235,3486 lei, consecinţă a creşterii rapide a unciei pe pieţele specializate la 1.776 – 1.790 dolari.

Dobânzile interbancare s-au stabilizat, începând de la jumătatea săptămânii trecute, astfel că indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,59%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,68%, iar cel la 12 luni la 1,74%.

În regiune, media monedei poloneze se aprecia uşor de la 4,5481 la 4,5474 zloţi/euro. În schimb, media celei maghiare se deprecia de la 360,84 la 361,31 forinţi/euro.

Miercurea trecută, bitcoin a atins maximul de 64.870 dolari, dar a scăzut în dimineaţa de duminică la 51.708 dolari, evoluţie la care a contribuit şi la o decizie a băncii centrale a Turciei de a interzice folosirea criptomonedelor pentru cumpărături. La începutul acestei săptămâni bitcoin fluctua între 55.800 şi 57.600 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: