Suceava

Tânără accidentată pe o trecere de pietoni

În cursul zilei de joi, 15 aprilie, Poliţia Rutieră a organizat pe raza municipiului Suceava o amplă acţiune pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor rutiere pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin loc corespunzător, dar şi pe linia disciplinării pietonilor.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, au fost aplicate 83 de amenzi, în valoare totală 44.685 lei. Pe lângă acestea, au fost reţinute 18 permise de conducere, dintre care 10 pentru neacordare de prioritate pietonilor.

Sursa citată a precizat că poliţiştii au acţionat inclusiv în zona trecerilor de pietoni de pe bulevardul George Enescu şi din carierul Obcini, fiind suspendate 5 permise de conducere.

Ulterior, în jurul orei 21.15, după finalizarea acţiunii, pe o trecere de pietoni de pe Calea Obcinilor a fost accidentat un pieton. A fost vorba despre o suceveancă de 23 de ani, care a fost acroşată de o maşină condusă de un bărbat de 66 de ani, din Liteni. Tânăra a ajuns la spital, iar şoferul este cercetat penal. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: