Coordonatorul medical judeţean Covid, dr. Alexandru Calancea:

În judeţul Suceava restricţiile trebuie retrase cu precauţie

Managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, coordonator medical Covid în judeţul Suceava, a declarat vineri, la Analiza de Seară de la News Bucovina, că în judeţul Suceava restricţiile trebuie retrase cu precauţie, dar consideră că masca în aer liber nu se mai justifică.

Purtarea măştii în spaţiile deschise nu se justifică

„Din punctul meu de vedere restricţiile trebuie retrase încet, cu precauţie. Consider că în acest moment,  nu sunt un specialist, sunt un medic şi managerul spitalului, că purtarea măştii în spaţiile deschise nu se justifică. În spaţiile închise da, în spaţii aglomerate da, dar în spaţiile deschise nu se justifică. Atunci, pe măsură ce impui nişte restricţii când lucrurile progresează spre grav, la fel le retragi în momentul în care vezi că rata de infectare este din ce în ce mai mică în judeţul Suceava” a spus Calancea.

Managerul SJU Suceava şi coordonatorul medical judeţean pentru Covid a apreciat că nu ar trebui să se aştepte până când toate judeţele din ţară să intre în scenariul verde, pentru ca la Suceava să se ridice obligaţia purtării măştii în aer liber.

„Nu trebuie să aşteptăm ca şi ultimul judeţ din ţară să ajungă la sub 1 la mie ca să scoatem obligaţia purtării măştii în spaţiile deschise neaglomerate în judeţul Suceava” a precizat Calancea.

El a mai arătat că situaţia din Suceava este rezultatul imunizării şi respectării măsurilor impuse.

„Paradoxal, în ţară lucrurile merg din ce în ce mai rău, în Suceava din ce în ce mai bine. Lumea întreabă oare de ce? E trucaj? Nu-i trucaj! Este vorba în primul rând de imunizarea celor care au trecut prin boală şi a celor care s-au vaccinat, dar şi de respectarea normelor care sunt impuse şi de noi, care ştim să tratăm foarte bine această patologie” a spus Calancea.

El a mai declarat că în ultimele patru săptămâni, de la zi la zi a fost o scădere a numărului de pacienţi Covid la SJU Suceava.

„Dimineaţă am avut din 537 de pacienţi total internaţi în spital un număr de 108 pacienţi cu patologie Covid. Este cel mai mic număr din ultimele 4-5 săptămâni. Este rezultatul imunizării celor care au trecut prin boală şi a celor care s-au imunizat prin vaccinare. De aceea eu spun că vaccinarea este piatra de temelie a noastră pentru a trece cu bine prin această pandemie, a trece cât mai repede şi a scăpa de această pandemie”, a conchis Alexandru Calancea. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: