518 cazuri de Covid-19, în 85 de localităţi din judeţ

 În judeţul Suceava erau 518 cazuri de Covid-19 în evoluţie, a anunţat luni Prefectura Suceava. Duminică, în judeţ erau înregistrate 517 cazuri.

Sursa citată a precizat că din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene 29 nu aveau niciun caz de infecţie de Covid-19 în evoluţie, 18 – câte un caz în evoluţie, 41 – sub cinci, 16 – sub zece cazuri, iar 10 – peste zece cazuri în evoluţie.

În acelaşi timp, în carantină se aflau 967 suceveni, dintre care 172 intraţi în anterioarele 24 de ore. În izolare erau 444 de persoane, dintre care 14 intrate în anterioarele 24 de ore. Numărul total de persoane testate până luni era 195.879. În anterioarele 24 de ore au fost testate 271 persoane, iar, potrivit GCS, în 22 cazuri s-a confirmat infecţia cu noul coronavirus, cu o rată de pozitivare de 8,11%. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: