Natural

În urmă cu mai bine de jumătate de secol, în municipiul Suceava, după ce s-a isprăvit de construit bl. 51 de pe str. Ştefan cel Mare, în spatele acestuia s-au amenajat, între spaţii verzi, un loc de joacă pentru copii şi un bazin ce avea să rămână unic în oraş. În primii ani, bazinului i se schimba periodic apa, era curăţat etc., iar numeroşii copii din zonă se bucurau de el fie privindu-l, fie scăldându-se-n el (uneori şi fără voia lor), fie organizând întreceri de ambarcaţiuni din lemn sau polistiren expandat. Când se golea, devenea arenă de minifotbal, iar iarna, de hochei. Pe la începutul anilor ’80 cineva a venit cu ideea să se construiască în mijlocul bazinului o fântână arteziană (monument de urâţenie). Spre sfârşitul anilor respectivi, treptat, bazinul a început a fi cucerit de nămol, broaşte etc. şi s-a desfiinţat de la sine, natural, deşi vestigiile aveau să rămână. Ulterior, a rămas doar un reper de cartier. Pe măsură ce, natural, s-au împuţinat copiii din zonă, a început a creşte numărul de autovehicule care, natural, metru cu metru, au prins a cuceri spaţiul verde din preajmă. Pe măsură ce-a trecut vremea, natural, locul de joacă a fost lăsat să se părăginească şi să dispară. În ultimii ani, aproape toată zona a devenit o parcare ad-hoc; doar ruina bazinului mai încurca autovehiculele. Confirmându-se tendinţele naturale şi nevoile presante ale proprietarilor de autovehicule din zonă, unde-au fost spaţii verzi, loc de joacă şi bazin, tocmai se amenajează o parcare adevărată. Natural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: