Actriţa britanică Helen McCrory a murit de cancer la 52 de ani, a anunţat soţul ei, actorul Damien Lewis, relatează AFP şi DPA. „Cu inima împietrită de durere, vă anunţ că după o luptă eroică împotriva cancerului, femeia magnifică Helen McCrory a murit împăcată la ea acasă, în mijlocul unui val de iubire oferit de prietenii şi familia ei”, a scris Damien Lewis în acel mesaj publicat pe Twitter. „A murit aşa cum a trăit. Fără frică. Numai Dumnezeu ştie cât am iubit-o şi suntem conştienţi de şansa de a o fi avut în vieţile noastre”, a adăugat soţul artistei.
După ce a debutat în cinematografie cu un mic rol în filmul „Interviu cu un vampir”, la câţiva ani după ce începuse să îşi construiască o carieră în televiziune, Helen McCrory a devenit celebră după ce a interpretat-o pe Narcissa Malfoy în ultimele filme din saga „Harry Potter”. Actriţa, care a jucat şi în „Skyfall” (2012), un film din franciza „James Bond”, s-a evidenţiat apoi în televiziune, interpretând-o pe mătuşa Polly, conducătoarea clanului Shelby din serialul de mare succes „Peaky Blinders”, care prezintă aventurile unei familii de infractori din Birmingham la începutul secolului al XX-lea.
Helen McCrory şi Damien Lewis s-au căsătorit în 2007 şi au împreună doi copii – o fiică, Manon, născută în 2006, şi un fiu, Gulliver, născut în 2007.
Comentarii