Cernăuţi, acum un veac (5)

Un „complex bucovinean”

Reguli. „Dacă două persoane fumează sub semnul «nu se fumează», sunt amendate, dacă 20 de persoane fumează sub semnul «nu se fumează», li se cere să se mute. Dar, dacă 200 de persoane fumează sub semnul «nu se fumează», se scoate semnul! Atât de important este să fim uniţi! Şi… cam aşa văd eu… democraţia” (W. Churchill, între altele, un mare fumător)

Asperităţi. Regăsirea, reunirea Bucovinei cu Ţara Mamă nu a fost, la vremea ei, numai una plină de bucurie, de flori şi de fanfare. Cum o vedem, azi la tv-uri, anual, de 28 noiembrie/1 decembrie… Am avut de înfruntat, atunci, în anii 1919-1920, chiar şi după, nu doar ostilitatea alogenilor (ucrainieni, nemţi, unii evrei bolşevizaţi etc.), ci şi un soi de nemulţumire a liderilor români de la Cernăuţi – explicabilă, dat fiind cadastrul funciar austriac din Bucovina, mult mai riguros şi exact decât cel din Basarabia, cea rusificată încă din 1812! Bucovinenii – poate că pe drept cuvânt – protestau faţă de „generozitatea” populistă de împroprietărire manifestată de Bucureşti faţă de Basarabia, în comparaţie cu Bucovina. Era o „supărare” firească, de înţeles – mai ales după un secol – a liderilor bucovineni vs. Bucureşti. Însuşi decretul regal oferea bucovinenilor o suprafaţă mult mai mică de teren arabil/cultivabil (cu explicaţia implicită, subînţeleasă, nerostită, că bucovinenii, vezi Doamne, faţă de basarabeni, mai aveau, fiecare, niscai pădure, fâneaţă etc…). Aveau? Nu ştiu. Dar aveau dreptate bucovinenii atunci, după Unire! În materie funciară erau trataţi diferit/discriminatoriu de Bucureşti, în comparaţie cu basarabenii… După un principiu fals, dar valabil şi astăzi: lasă, că bucovinenii-s mai bogaţi, ca resurse, decât moldovenii de peste Prut. Se vor „descurca” ei, cumva! Neinspirată – dar e uşor să criticăm, să comparăm azi, după un veac! – diferenţiere din partea liderilor de atunci, din fostul Vechi Regat. Asta ar putea explica, parţial, tendinţele „autonomiste” faţă de Vechiul Regat ale „partidei” dirijate de Iancu Flondor vs. „trupa lui Ion Nistor” (un politician mult mai abil, mai „lunecos” – bref: mai vizibil – decât verticalul stejar, „boierul de la Storojineţ” dovadă, prin comparaţie între cei doi, „longevitatea” lui Nistor ca politician în interbelic. Şi – acest „complex bucovinean” de tratament discriminatoriu din partea Vechiului Regat ar putea fi şi o posibilă explicaţie a succesului major al Mişcării Legionare în Bucovina. (Mişcare căreia universitarul sucevean Radu Bruja – prietenul meu – i-a consacrat un excelent, cvasicomplet studiu!) P.S. Pentru eternii „cârcotaşi” (sigur că nu-mi permit eu), nu am competenţa, nici dreptul moral, să-i compar, clasific, judec pe cei doi mari bărbaţi ai Bucovinei, din preajma Marii Uniri: Ion Nistor vs. Iancu Flondor. Dar… istoria trebuie scrisă/asumată corect. Pe cât posibil… Iar eu asta încerc, aici. Crimă. „Uciderea unui preot român Ardelean de Unguri. Acum două săptămâni un tren blindat a fost trimis de Unguri până la Sibiu. Garda Naţională română alergă la gară spre a-i lua la goană. Ungurii, atunci, făcură uz de armă, de uciseră un preot tânăr, care şi fu înmormântat a doua zi, cu mare cinste.” („Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 21 dec. 1918) Premieră. „Primul vapor Constanţa – Marsilia va pleca peste zece zile. Călătoria pe mare va dura cinci zile.” („Glasul Bucovinei”, Cernăuţi, 21 dec. 1918). Prelipca. „Ca urmare a Legii comunale din 9 martie 1864, prin care s-au înfiinţat comunele, ca fiind cele mai mici unităţi administrative, satul Prelipca (azi cartier al „oraşului” Salcea – n.a.) a fost, iniţial, arondată comunei Burdujeni-sat, împreună cu satele Plopeni, Mereni şi Teşăuţi (Ratoş). Profesorul Nicolae Iorga, călătorind înaintea Primului Război Mondial prin Bucovina, nota: «Apa Sucevei scînteie jos şerpuiri de argint şi lîngă dînsa vezi în vale pata de copaci şi case albe ale Prelipcăi, vechiul cuib de dezertori din rîndul cătanelor împărăteşti… Graniţa aceasta de nimica (râul Suceava) au trecut-o deseori fugarii de la oaste, iobagii însetaţi de o altă viaţă, dar şi făcătorii de rele care voiau să scape de ştreang. Sate ca Prelipca s-au făcut dintr-înşii”. Eticheta cu «făcătorii de rele» nu se prea potrivea satului Prelipca, căci el se găsea prea aproape de graniţă pentru ca acelor fugari să li se poată garanta o anumită siguranţă. Există însă un alt motiv, pe care profesorul Iorga l-a trecut cu vederea sau nu l-a cunoscut. În Imperiul AustroUngar produsele industriale erau îndoit mai ieftine ca în ţara noastră. În schimb, cele agricole şi alimentare erau cu mult mai scumpe în Imperiu decât la noi. Mărfurile trecute dintr-o ţară în alta prin «vama cucului» au contribuit într-o mare măsură la creşterea şi dezvoltarea satelor de pe graniţă şi la bunăstarea locuitorilor lor, iar printre aceste sate s-a numărat şi Prelipca (azi, Salcea). Legăturile de neam şi rudenie cu locuitorii satelor de peste apă – Rus, Luncuşoara, Bosanci şi Teşăuţi, au favorizat într-o mare măsură contrabanda. Acea activitate clandestină a creat un deosebit spirit de solidaritate între locuitorii satului, sentiment ce îi caracterizează şi astăzi pe locuitorii zonei.” (Am citat cu plăcere din cartea profesorului Cătălin Huţu, un istoric acribios şi un adevărat „fiu al satului”.) P.S. Ar fi, zic eu, mutadis-mutandis, peste veac, asemănător cu traficul actual de ţigări dintre Ucraina şi România (zău, eu nu prea cred s-o oprească vreodată vreo autoritate! De vreme ce şi autorităţile de pe graniţă…). Tofan (George). Gheorghe Tofan (1880-1920) a fost un neobosit animator cultural, directorul Şcolii normale de băieţi şi fete din Cernăuţi, secretar la Instrucţiunea publică în administraţia Bucovinei. În „Amintiri”, Sextil Puşcariu semnează următoarele despre el: „Cel cu simţul realităţii mai dezvoltat e Gheorghe Tofan, care a învăţat să facă politică pe când era un stâlp al partidului democrat. Foarte ambiţios şi foarte activ, acum e stânjenit, bietul, în acţiune de o boală, care mă tem că e mai gravă decât o crede el”. Evrei. „Sintagma care deschide romanul lui N. Esinencu («Evreii», manuscris din 1974), anunţă drama şi devine şi motorul prozei: «Evreii pleacă în Israel şi mereu se ţin grămadă». Autorul face aluzie la emigrarea evreilor din URSS, care a început în 1971. Se cunoaşte că încă de la naşterea sa, la 14 iunie 1948, statul Israel a promovat cu insistenţă «Legea reîntoarcerii». Astfel, dacă la 15 mai 1948 populaţia Israelului număra doar 800.000 de oameni, la sfârşitul lui 1995, ea ajunsese la 5.000.000, în mare parte, datorită evreilor care au emigrat din 104 ţări. Numai din URSS au plecat două milioane de evrei. Ce-i drept, nu toţi s-au îndreptat spre „Pământul Făgăduinţei”, unii alegând şi alte ţări de destinaţie: SUA, Canada, Franţa etc.” P.S. Cum în RSS Moldovenească n-a existat „samizdatul”, un roman cu o asemenea tematică explozivă n-avea cum să apară în 1974, şi nici mai târziu.” (Anatol Moraru, Chişinău)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Un comentariu

  1. Ca de obicei domnul Cezar Straton vine cu elemente interesante de istorie locală pe care cititorii acestui cotidian e bine să le cunoască, pentru că unele informații nu se găsesc în manualele de istorie și au reprezentat elemente de istorie cotidiană a acestor locuri !

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: