În doar două ore, la Gura Humorului

Patru transporturi ilegale de cherestea

Mai multe transporturi de materiale lemnoase cu nereguli au fost depistate marţi, 13 aprilie, în oraşul Gura Humorului. Controalele efectuate de poliţiştii suceveni au avut loc în cadrul planului de acţiune „Scutul Pădurii”, în total fiind confiscate 12,096 mc de masă lemnoasă.

Toate cele patru transporturi au fost depistate dimineaţa devreme. Primul, la aproximativ 5.40. Poliţiştii au oprit pentru control o autoutilitară ce transporta cherestea răşinoase. Conducătorul auto a prezentat avizul din 13.04.2021 emis de o societate comercială din Deia, pentru 7,084 mc cherestea răşinoase. În urma inventarierii s-a constatat că în vehicul erau 10,16 mc cherestea răşinoase, adică cu 3,076 mc în plus faţă de aviz. S-a mai constatat că operatorul economic a introdus date greşite în aviz. Drept urmare, societatea comercială a fost amendată cu 3.000 lei, fiind confiscaţi cei peste 3 mc de cherestea, în valoare de 1968,64 lei.

La ora 6.15 a fost controlată o altă utilitară, condusă de un bărbat din Negrileasa. El a declarat că nu are documente de provenienţă a materialului lemnos. Totodată, poliţiştii au constatat că în aplicaţia SUMAL Control nu apare niciun aviz de însoţire aferent transportului. Bărbatul, care transporta 3,61 mc cherestea răşinoase, a fost amendat, iar încărcătura, confiscată.

Peste o jumătate de oră a fost depistată încă o autoutilitară ce transporta cherestea răşinoase fără aviz de însoţire. Cantitatea transportată, 5,41 mc, a fost confiscată. Conducătorul auto, un bărbat din Mănăstirea Humorului, s-a ales cu amendă de 5.000 lei.

Cel de-al patrulea transport a fost identificat în trafic la ora 7.30. Şi de această dată era vorba despre cherestea răşinoase. Şoferul a prezentat pentru control un aviz emis de o societate comercială din Capu Câmpului, pentru 4,36 mc. În urma inventarierii materialului lemnos transportat nu s-au constatat neconcordanţe, însă s-a descoperit că operatorul economic a indicat eronat în aviz numărul de înmatriculare al autoutilitarei. În acest caz, societăţii comerciale i-a fost aplicată o amendă de 3.000 lei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: