Mereu pe creştere

Potrivit informaţiilor proaspete date publicităţii de Eurostat, în ultimul trimestru al anului trecut România (cu 2%) s-a numărat printre ţările UE în care preţurile locuinţelor au crescut (pe de o parte, cam la fel ca în Bulgaria, Cehia, Croaţia, Slovenia, pe de alta ca în Germania, Franţa, Olanda, Suedia). De fapt, de multă vreme doar aceasta e tendinţa, iar potrivit datelor la care facem referire, numai Spania şi Ungaria s-au abătut de la ea. Iar încă de la începutul lui 2021, specialiştii noştri în imobiliare şi preţurile acestora au prognozat noi creşteri, ce ar putea ajunge chiar până la 10%! E foarte dificil ca, în câteva rânduri, să înţelegi de ce se întâmplă (mereu) astfel, însă e suficient să notezi că materialele de construcţie se scumpesc, mâna de lucru aşijderea, apoi există şi în mod constant apar categorii de persoane care „au cu ce” sau cu perspective şi destul curaj să se împrumute pe termen lung în acest scop. Şi se pare că sunt din ce mai pretenţioase. Locuinţele noi sunt, evident, scumpe, iar preţurile acestora le trag după ele şi pe cele ale locuinţelor vechi. Dacă un apartament „comunist” cu două camere şi sub 50 mp părea cândva rezonabil, unul la zi nici nu poate fi conceput sub 60 mp, acesta fiind un minim pentru clientul oarecare, nu pentru cel „educat şi cu standarde”. Căci o astfel de persoană care-şi doreşte locuinţă nouă în 2021 o vrea cât mai spaţioasă, cu spaţii inteligent compartimentate (pandemia ar fi generat atât dorinţa ca familia să se bucure de încăperi comune, cât şi de încăperi în care membrii acesteia să se poată izola – pentru lucrul de acasă), plus boxă, plus dressing, plus garaj, eventual plus utilităţi smart (staţii de alimentare pentru maşini/ trotinete electrice). Aşadar, cei care s-ar aştepta la ieftiniri vor aştepta degeaba.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: