Ceaţă şi beţie politică

Nici vânzoleala politică a acestei primăveri capricioase, nici ieşirea în stradă la proteste împotriva lui Voiculescu-Arafat nu au nimic de-a face cu managementul de ţară, ci cu Opoziţia care nu reuşeşte să-şi găsească lideri în stare să câştige viitoarele alegeri prezidenţiale şi parlamentare, de aceea încearcă să şi-i creeze şi să-i impună prin scandal. Lasă că nici majoritatea de guvernământ nu stă mai bine. De demonstrat.

A se observa că  după alegerile din 2000 câştigate de Ion Iliescu, PSD şi celelalte formaţiuni de stânga n-au mai găsit personaje credibile, apte să deschidă lacătul Palatului Cotroceni, iar cauzele ţin de managementul egoist-cinic al promovării pe linie de partid: cât a fost Adrian Năstase de universitar, nu a lăsat să apară vreo figură notabilă, în afara „cârlanului“ Ponta, „băiat de casă, de-al nostru“, plin de linguşire faţă de mentorul său, dar lipsit de viziune şi carismă necesare unui lider naţional. Oricum, ca politician nu se ridica la „talia“ arogantului fost prim-ministru.

După eşecul lui Năstase – urmaşul lui Ion Iliescu, în 2004, problema leadershipului pesedist s-a cronicizat, în consecinţă partidul n-a reuşit să-l impună la preşedinţie pe Mircea Geoană în 2009, nici pe Victor Ponta în 2014. Şi nici n-avea cum să reuşească Ponta, fiindcă locul era ţinut zălog pentru sine de Liviu Dragnea. Bâlbâieli şi trădări, jocuri de culise şi lovituri pe la spate!

După încarcerarea lui Dragnea, a urmat externalizarea deciziei politice la „centrele de reflecţie“ din afara conducerii statutare şi la discreţia manipulatorilor profesionişti din jurul lui Dan Voiculescu şi Sebastian Ghiţă. Fireşte că lipsa de snagă, de anvergură, de iniţiativă şi de coloană vertebrală a noilor lideri n-a permis şi nu va permite nici în viitor cine ştie ce reviriment.

În 2019 elita social-democraţilor a scos-o în faţă pe Vasilica Dăncilă, neavând altă soluţie, iar acum, cu aceeaşi perspectivă, îl scot pe Marcel Ciolacu, numai că ieşirile sale publice sunt inodore, incolore şi insipide, cu discursuri scrise de foşti maeştri ai propagandei ceauşiste, de care partidul nu se poate dezbăra. Se mai zbat ca peştele pe uscat într-un fel de beţie politică Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu, fără şanse de a capta vreodată atenţia publică.

Dreapta, adică PNL, încearcă să degajeze 2 – 3 variante de prezidenţiabil, motiv pentru care Klaus Iohannis a făcut un pas în spate, lăsând spaţiu de iniţiativă în favoarea actualului prim-ministru Vasile Cîţu şi a liderului liberal Ludovic Orban, dar deocamdată niciunul nu îndrăzneşte să se lanseze în cursa prezidenţială. Iar guvernarea stării de criză economică dominată de pandemie şi uriaşa notă de plată a stării de sănătate nu le sunt nicidecum propice nici unuia, nici altuia.

Cât despre USR-PLUS, singura certitudine e ceaţa: nefiind tranşată definitiv problema leadershipului, nici candidatul prezidenţial nu poate fi impus. Concurenţa între Dan Barna şi Dacian Cioloş, ultimul fiind singurul politician român la masa marilor decidenţi ai partidelor din Parlamentul European, pare să-l favorizeze pe fostul prim-ministru, azi lider al Grupului Renew Europe, partidul preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Bătălie pe viaţă şi pe moarte, de un primitivism cum n-a mai existat altădată în România, are loc în revelaţia ultimelor alegeri (democratice), AUR, formaţiune compozită care s-a şi înnămolit în discursul legionaroid, extremist, homofob-xenofob şi antisemit. Se încontrează, în dosul scenei deocamdată, Diana Şoşoacă, George Simion şi Claudiu Târziu, toţi marşând imberb spre impunerea în faţa străzii, nicidecum a electoratului. Dacă partidul rămâne cu această triadă în frunte ori dacă şi-l aduce pe Viorel Cataramă, care se încălzeşte la sânul antivaccinistei Adina Alberts, urmează destinul PPDD-lui şi al lui Dan Diaconescu. Şi al atâtor altor pescuitori în ape tulburi de ei înşişi create.

Ceaţă şi beţie a puterii, beţie şi ceaţă politică! Singura şansă ar fi ca societatea civilă, Facebook şi Sfântul Duh să pună mână de la mână şi să găsească un om al lui Dumnezeu în stare să ne trezească din beţia bătăliei politice ca să putem ieşi din ceaţă!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: