Bine ai venit, primăvară !

S-a demodat şi ultima haină a iernii. Nu mai are putere de alta acum, chiar dacă fulgi răzleţi mai încearcă să ne amăgească, Baba Dochia lepădându-şi cu greu şi ultimul cojoc. Îţi vine să strângi în podul palmei fiecare dimineaţă pentru a simţi cum viaţa începe să fie asemenea unui porumbel cu aripi de zenit, vestind reînvierea naturii în inedite ipostaze. Încet, încet dezlegi taine de pe geana nopţilor şi primii fluturi, simbol al dragostei, iuţi vornicei, s-au grăbit şi ei să-ţi anunţe sosirea, ieşiţi din închisoarea întunecoasă de sub scoarţă de copaci unde au iernat.

Pe o strună diafană, cu trupu-ţi feciorelnic, cânţi veselă în mugurii iviţi din al ispitei neastâmpăr. Arcuşul tău fermecat dezmiardă cu o tandră îmbrăţişare necuprinsul. Îţi ţin ison din zi în noapte clipocitul dulce al apei de izvor, cântece de păsări rătăcind alene sub razele primenitoare ale soarelui. Ecouri prinse-n grabă împletesc mereu fiori, sărutând în altarul tău adieri şi miresme.

Scurtele ploi, cu al lor murmur, spală tot ce apasă simţirea, îmbobocind priviri curioase din cântări de gânduri. Prin pânzele luminii deschise ca o carte se văd tot mai aproape noi rosturi ale vieţii, aşteptate desfătări.

Primele păsări grăbite să revină „acasă” au fost berzele, care nu îşi anunţă sosirea prin niciun zgomot, precum cocorii, numiţi „trâmbiţaşii primăverii”, în lungul lor drum, cu scurte popasuri şi la noi, spre Norvegia şi Suedia, unde vara e mai răcoroasă. Apar ca un şirag de mărgele, îndoit ca un cârlig, înotând în înălţimea văzduhului, apoi zboară amestecaţi, se învârtesc în ceruri încâlcite şi se lasă încet din zbor să se mai odihnească şi să se mai întremeze cu ceva hrană. Întoarse la ştiutele cuiburi calde şi rotunde, în care trăiesc şi cântă amintiri, unele păsări îşi construiesc cu migală altele, în pas cu cerinţele vremii. Veselia copiilor, clopoţeii, mâţişorii de salcie, viorelele, pe lângă alţi mulţi vestitori, miei şi iezi în jocurile lor zburdalnice, glasul de fluier, doinaş nelipsit, lucrări de sezon în grădini, pe ogoare, în livezi, parcuri, în vii, conturează un tablou în continuă mişcare, încântând privirile şi mângâind sufletul. Alte vietăţi, mai mari sau mai mici, de toate neamurile, îşi adaptează şi ele existenţa după vechile obiceiuri.

Neastâmpăratele veveriţe au început şi ele mai devreme spectacolele. Cu câteva zile în urmă, împreună cu un prieten, am văzut două codane cu moţuri în vârful urechilor, ruginii pe spate, în parcul „Şipote” de lângă Cetatea de Scaun a Sucevei. Au ţâşnit ca un fulger prin faţa noastră, oprinduse în-tr-un copac înalt şi rămuros. Am rămas cu privirile nemişcate şi cu câteva bătăi ale inimii în plus, bucuroşi că le-am putut admira. Păreau jucării sărind din creangă-n creangă, ca şi cum s-ar fi dat într-un scrânciob, adevărate drăgălăşenii. Revenite pe pământ în căutarea hranei, cercetau cu atenţie locuri pe unde au mai ascuns, încă din toamnă, alune, ghinde, sâmburi de pădureţe.

Nu se lasă mai prejos nici cei mai valoroşi polenizatori din lumea necuvântătoarelor, albinele, în zborul lor zănatic, testează primele flori în căutarea polenului şi a nectarului. Bondarii, încă somnoroşi în hainele lor de gală, calcă leneşi, încercând să-şi dreagă zumzetul.

Pe dealuri, unde vântul îşi arată şi el isprăvile, copii îndrăzneţi înalţă zmeie, fug depănând sfoara între degete, unele cad în cap, spre amuzamentul celor care asistă. Ambiţioşii reiau repede jocul şi sforile curg grăbite spre cer, urmărite cu mâna streaşină la ochi de cei curioşi care râd, aplaudă şi chiuie, voişia prinzând repede aripi şi poznaşii aleargă cu primăvara pe umeri.

Anotimp al proslăvirii din rădăcini şi ramuri viguroase, când aerul proaspăt creşte plămânul şi sufletul ierbii e legământ între lacrimă şi rouă, parcă ceva ne îndeamnă spre locul unde ne-am născut, că de leagăn nu te desparţi niciodată. Sosirea ta, cu puteri prelinse ingenios în imagini şi culori, seamănă bucurii şi chemări ale inimilor, e şi o stare generală spre un nou ritm al vieţii, o aplecare către dreapta credinţă în adevăr şi dreptate.

Frântura de vreme în care am intrat sub mantia ta multicoloră  fie-ne şi paşi de luciditate, iar speranţele noastre se leagă şi de miezul înţelepciunii tale, hotărâte să atingă marginile unui nou început, cu germeni de furtună creatoare în inimile celor ce sunt şi se simt  cu adevărat  români! Cu masca ta de culoare verde crud, în pandemie, eşti cea mai frumoasă! Oamenii încep să te celebreze prin variate obiceiuri, aşa cum se păs-trează din moşi-strămoşi.

De la fereastra sufletului te-am aşteptat ca o înviere din biserică pentru a ne răsfăţa din nou, dulce primăvară!

EMIL SIMION

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: