Câmpulung Moldovenesc

Un bărbat care şi-a agresat soţia a fost arestat preventiv

> Femeia a fost bătută cu picioarele şi arsă cu ţigara pe faţă

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a admis propunerea procurorilor de a aresta preventiv un bărbat din localitate care şi-a agresat soţia, ignorând ordinul de protecţie.

Astfel, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile, începând cu data de 8 aprilie. El este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de violenţă în familie şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

Agresiunea s-a produs în data de 7 aprilie. În după-amiaza acelei zile, bărbatul s-a deplasat la serviciul soţiei (34 ani), unde a agresat-o. De precizat că, în urmă cu câteva luni, împotriva lui a fost emis un ordin de protecţie pentru 6 luni, tot pentru violenţă în familie, prin care i s-a interzis apropierea faţă de soţie. Soţii se află în proces de divorţ.

Din comunicatul Parchetului din Câmpulung Moldovenesc reiese că bărbatul a acţionat „cu sadism”. El a lovit de mai multe ori cu piciorul în tibiile femeii, apoi a lovit-o peste faţă şi ars-o cu ţigara la faţă! (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: