Valeriu Gheorghiţă anunţă modificări importante în platforma de programare pentru vaccinare

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a anunţat marţi două modificări importante în ceea ce priveşte platforma de programare pentru vaccinare: persoanele vor fi notificate o singură dată, iar beneficiarii vor putea să-şi estimeze timpul de aşteptare.

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiţă susţine că interesul pentru vaccinare este ridicat: „În momentul de faţă, în centrele în care se administrează vaccin de la Pfizer, rata de confirmare a programărilor după notificare este între 85 şi 90 la sută dintre persoanele care sunt înscrise pe lista de aşteptare, chiar de la prima notificare”.

El a anunţat că de acum înainte persoanele vor primi o singură notificare pentru programare la vaccinare.

„După cum ştim până la acest moment, regula era că o persoană era notificată de până la trei ori, după care, dacă nu răspunde confirmării, se notificau alte persoane din lista de aşteptare. Întrucât există multe persoane înscrise pe lista de aşteptare, am luat decizia de a notifica o singură dată o persoană din lista de aşteptare, care va avea la dispoziţie timp de 24 de ore să-şi confirme programarea respectivă. Dacă nu va confirma, vor fi notificate alte persoane din lista de aşteptare, tocmai pentru a rula într-un interval cât mai scurt persoanele din lista de aşteptare”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă, care a precizat că acest lucru va intra în vigoare de miercuri.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai anunţat că din 10 aprilie pentru fiecare persoană platforma va afişa câte persoane se află înscrise în faţă şi care este capacitatea de vaccinare zilnică în centrul ales. Astfel, acesta precizează că persoanele înscrise îşi vor putea estima timpul de aşteptare.

„Aşteptăm recomandările EMA privind AstraZeneca”

Medicul Valeriu Gheorghiţă a anunţat că România aşteaptă recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului în ceea ce priveşte AstraZeneca, după ce un înalt oficial al instituţiei a spus că există o legătură între vaccin şi tromboze.

Medicul Valeriu Gheorghiţă a spus că se poate ajunge în orice scenariu în ceea ce priveşte vaccinul AstraZeneca. Totuşi, Gheorghiţă susţine că se aşteaptă la recomandări suplimentare şi nu la retragerea medicamentului.

„Suntem şi noi informaţi legat de declaraţia EMA. Nu s-a finalizat şedinţa, după ce vor fi transmise recomandările clare, ne aşteptăm să se transmită recomandări particulare. Nu ne aşteptăm la o retragere a autorizării  acestui vaccin, probabil vor fi recomandări suplimentare. Noi sperăm să se facă aceste recomandări ca să avem o sursă clară pentru luarea deciziilor”, a mai declarat Gheorghiţă.

În România nu au fost confirmate cazuri de tromboze asociate cu vaccinarea, a precizat Gheorghiţă.

Doar 30% din totalul medicilor de familie vor participa la campania de vaccinare

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19 a declarat că aproximativ 30% din totalul medicilor de familie din România vor participa la campanie şi vor face vaccinări în propriile cabinete. Este mai puţin decât ne aşteptam, a precizat Gheorghiţă.

Medicul Gheorghiţă a anunţat că 3.028 de medici de familie din totalul de 10.490 au decis să participe la campania de vaccinare. „Este mai puţin decât ne aşteptam şi cât estimam din datele disponibile preliminar”, a spus Gheorghiţă în timpul unei conferinţe de presă.

Astăzi va începe proiectul pilot din judeţul Timiş, care îi vizează pe primii medici de familie care vaccinează în propriile cabinete.

În cabinetele medicilor de familie vor fi alocate vaccinuri în cazul cărora poate fi asigurat lanţul de frig. Este vorba despre vaccinurile AstraZeneca şi Johnson & Johnson. Programările se fac direct pe listele deschise la cabinete şi nu prin platformă, iar vaccinările se vor efectua în afara programului de lucru al medicului de familie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: