Focuri de armă pentru prinderea unor suspecţi de contrabandă

Poliţiştii de frontieră suceveni au confiscat peste 6.800 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană.

În data de 5 aprilie, în jurul orei 18, poliţiştii  de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei au observat un grup de persoane care transporta, dinspre frontiera de stat către localitatea Ghicea, mai multe colete voluminoase.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, la vederea poliţiştilor de frontieră, bărbaţii au abandonat coletele şi s-au îndreptat către frontiera cu Ucraina.

Poliţiştii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical, însă contrabandiştii au reuşit să fugă pe teritoriul statului vecin.

În total, au fost găsite 5 colete ce conţineau 4.980 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană. Ţigările, în valoare de 58.266 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

Peste câteva ore, poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Brodina au descoperit în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Ulma, mai multe colete ce conţineau 1.840 pachete cu ţigări, în valoare totală de 21.528 lei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: