Controversatul Panait Istrati

Prin opera şi activitatea sa, Panait Istrati, numit de ziarul francez L’Humanité” „vagabondul român” sau “omul-erou”, a fost o personalitate de talie europeană a cărui operă a fost tradusă în mai multe limbi sau regizată în filme ca: “Chira Chiralina” şi “Codin”.

Autor magnific după ce dăduse faimoasa lovitură literară la Paris cu “Chira Chiralina” şi mai apoi cu “Haiducii”, “Codin”, “Vers l’autre flammé” etc., Panait Istrati a fost în acelaşi timp o personalitate controversată. El a trăit în epoca de ascensiune a luptei clasei muncitoare pentru o viaţă mai bună, dar şi de afirmare a regimurilor totalitare bazate pe ideologie unică: comunistă sau fascistă.

A colaborat la numeroase publicaţii – “Monde”,  “L’Humanité”, “Nouvelles Littéraires”, “Lupta”, “România Muncitoare” etc. – în care a apărat cauza muncitorimii (vezi marea grevă de la Lupeni, august 1929), dar a şi preamărit într-o primă etapă regimul totalitar instaurat de I. V. Stalin în fosta URSS. La un moment dat a făcut parte din grupul aşa-zişilor “procurori ai umanităţii” alături de Henri Barbusse şi Henri Guermont ca exponenţi ai unei organizaţii oculte ce-şi concentra focurile asupra ţării noastre.

În 1925, când a venit în România după faimoasa lovitură literară de la Paris cu “Chira Chiralina”, Cezar Petrescu şi Pamfil Şeicaru au scris articole elogioase despre carte şi l-au primit cu mare prietenie la gară. A fost poftit la diferite mese, apoi Societatea Scriitorilor Români l-a îmbrăţişat cu mare dragoste. Grupul “Vieţii româneşti” de la Iaşi l-a plimbat prin munţii Moldovei pe care nu-i văzuse încă. Atât prietenii, cât şi adversarii s-au străduit să-i facă şederea în România cât mai plăcută.

Dar, stupoare, la câteva săptămâni după ce Istrati părăseşte ţara, reîntorcându-se la Paris dă un interviu lung de câteva pagini revistei “Nouvelles littéraires” unde împroaşcă înspăimântător cu noroi “România barbară” (aşa numea el ţara noastră). Fără pic de discernământ, fără pic de ruşine şi cu cea mai mare nonşalanţă declară: “în ţară am fost primit cu ouă clocite, iar poliţia nu mi-a îngăduit să îngenunchez la mormântul mamei mele de la Brăila”. Nici nu ştii ce să crezi, parcă în România s-ar fi îngrămădit toată barbaria din lume.

Aceste ostracizări ale României au fost reluate cu mai multă vehemenţă cu prilejul Congresului PEN- Club de la Bruxelles din vara anului 1927. Aici, în cadrul unei conferinţe anunţate cu surle şi trâmbiţe, România a fost pusă aproape în genunchi. Membrilor delegaţiei române le-a fost cu neputinţă să împrăştie atmosfera grea şi apăsătoare despre ţara noastră.

De ce?

Pentru că vorbise de la tribuna acestui congres celebrul scriitor Panait Istrati. Acesta se bucura de o mare popularitate în rândul scriitorilor de stânga din Europa acelor vremuri, şi  nu erau puţini.

În această acţiune de denigrare a României a fost dirijat de Rakowski, un mare duşman al ţării noastre, ce a ajuns ambasadorul URSS la Paris, sfârşind în final într-un gulag din îndepărtata Siberie la ordinul lui Stalin.

Prin 1927-1929, Panait Istrati, împreună cu Nikos Kazantzakis, va face o lungă vizită în URSS. Sovieticii obişnuiau să invite scriitori şi ziarişti cunoscuţi din întreaga lume, pe care îi răsplăteau cu sume incredibil de mari de ruble, ca apoi aceştia să scrie în marile publicaţii occidentale articole elogioase la adresa marilor realizări din ţara sovietelor. Totodată, trebuia să evidenţieze politica de dezvoltare economică, socială şi culturală condusă de “genialul” Stalin.

Odată ajuns în URSS, Panait Istrati declara: “Bani aveam cum n-am avut niciodată în viaţa mea: 3.000 de ruble. Şi încă nu-mi încasasem drepturile de autor decât pentru două cărţi şi o traducere ucraineană, la care se adăuga bagatelă de 1.000 de ruble primită pentru filmul meu «Kyra Kyralina»”. În final, sovieticii îl plătesc cu exorbitanta sumă de 12.000 de ruble, pe care Panait Istrati o cheltuieşte fără noimă.

Întors în Franţa scrie “Vers l’autre flamme”, lucrare ce rezonează ca o petardă teribilă în toată Europa. Tonul cărţii este virulent: ea condamnă necruţător regimul stalinist. Reacţia stângii franceze, în frunte cu Henri Barbusse, este imediată şi violentă. Pentru că a făcut un rechizitoriu atât de aspru la adresa regimului stalinist a fost acuzat de a fi “transfug”, “un trădător”, “un haiduc în pielea unui om şiret”, “om fără scrupule”, “conformist”, Homer – vânzător de arahide; în sfârşit, el, autodidactul, a fost insultat pentru tupeul de a avea talent: “Anarhist”, “protestatar”, “nesupus”.

Acestor critici nemeritate Panait Istrati le răspunde cu numeroase articole ce apar în “Nouvelles Littéraires”, menţionând: “Nu vă faceţi iluzii asupra singurătăţii mele, nici asupra dezacordului meu cu sovietele. Am fost întotdeauna şi rămân soldatul pasionat, franctirorul luptei sociale, alături de adevăraţii revoluţionari pentru o umanitate mai bună”.

Scârbit de cele întâmplate şi de criticile violente ale stângii franceze dirijate şi incitate de Henri Barbusse,  Panait Istrati se întoarce în răbdătoarea României, pe care o batjocorise în multe ocazii. Aici va scrie o lucrare în care vrea să divulge sălbăticiile regimului sovietic, după ce anterior îl ridicase în slava cerului.

Paradoxal, în anul 1935 îl găsim pe Panait Istrati colaborator la revista “Cru-ciada românismului”, organul dizidenţei legionare a lui Mihail Stelescu. Ziarul îi consacrase mai multe numere lui Panait Istrati şi acesta publicase mai multe articole.

Ziarul “Cruciada românismului” îşi propuse de la început ca program politic neaderenţa “nici la dreapta, nici la centru, nici la stânga”.  Şi, într-adevăr, revista manifesta o orientare eclectică, în timp ce faţă de Garda de Fier ea adoptă o atitudine constant polemică. Şi apoi nu putem identifica în mod absolut această revistă – cu oscilaţiile şi erorile ei – cu Panait Istrati , colaborator de vază, cu siguranţă, dar rămas numai colaborator.

“Tovarăşii” lui Henri Barbusse reacţionează violent în presa franceză, Istrati fiind acuzat a fi fascist, antisemit, conformist şi naţionalist: “Tu nu eşti un lup, Istrati, ne-ai înşelat încercând să ne faci să credem că ai fi lup. Lupii – se spune – nu se lasă legaţi şi tu porţi la gât urmele unei zgarde (…). Te-au avut!”.

Panait Istrati “n-a fost niciodată fascist sau antisemit, el a fost un om liber”. De acest lucru vă veţi convinge singuri citind articolele sale din epoci diferite: 1924, dată la care comuniştii îl revendică ca unul de al lor; 1933, dată la care el nu mai era considerat comunist; 1935, dată la care colaborează la “Cruciada românismului”, fiind zdrobit de toate acuzaţiile imaginabile şi inimaginabile.

Cel mai mare denigrator al lui Panait Istrati a fost scriitorul francez Henri Barbusse. Până la sfârşitul vieţii (16 aprilie 1935), Panait Istrati,  doborât de grava boală de plămâni şi strâmtorat din punct de vedere material, spunea: “Dacă nu mor, promit să vin în Franţa şi să-l oblig pe domnul Barbusse să facă proba în faţa Justiţiei franceze a tot ceea ce el pretinde că am comis în România”.

Cu siguranţă Panait Istrati  a fost un mare scriitor, dar şi un om controversat, ca şi timpurile în care a trăit.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: