Chrissy Teigen, pe coperta ediţiei speciale anuale „Beautiful” a revistei People

Fostul fotomodel Chrissy Teigen a apărut pe coperta ediţiei speciale anuale „Beautiful” a revistei People, în care mărturiseşte că a trecut ceva vreme de când nu mai este preocupată de numărul caloriilor pe care le consumă, informează Reuters.

Teigen, în vârstă de 35 de ani, a spus că definiţia frumuseţii, din punctul ei de vedere, s-a schimbat după ce a devenit mama a doi copii, o fetiţă de 4 ani, Luna, şi un băieţel de 2 ani, Miles. „Este foarte, foarte bine să poţi ajunge la o vârstă când pot aprecia fiecare mică cicatrice şi să-mi percep corpul ca pe ceva care a făcut lucruri incredibile, miraculoase. Diferenţa sunt aceşti doi copii frumoşi, minunaţi, iar aceste cicatrici sunt mărturiile lucrurilor prin care am trecut”, a declarat Teigen pentru revista People.

Teigen este căsătorită cu cantautorul John Legend, desemnat de revista People „cel mai sexy bărbat în viaţă“ în 2019.

Autoare a unei cărţi de bucate, Teigen a declarat pentru People că a avut „suişuri şi coborâşuri” în ceea ce priveşte dietele de-a lungul anilor, dar nu mai este la fel de strictă cu ea însăşi ca atunci când era model pentru prezentări de costume de baie. „În acest moment, dacă mă face fericită şi îmi dă o senzaţie de bine, atunci îmi fac pofta. Am petrecut mult prea mulţi ani numărând calorii şi planificând mult prea multe şedinţe de fitness încercând să-mi dau seama ce înseamnă wellness pentru mine”, a spus ea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: