Slujbă de pomenire pentru familia Scriban, la 210 ani de la naşterea arhiereului Filaret Scriban

La Biserica „Sfânta Treime” din cartierul Burdujeni, municipiul Suceava, a fost săvârşită în ziua de 23 martie 2021 o slujbă de pomenire pentru familia Scriban, prilejuită de împlinirea a 210 ani de la naşterea celui ce a fost arhiereul Filaret Scriban.

Biserica „Sfânta Treime” a fost ctitorită de Filaret Scriban în anul 1851. Zidită din piatră de carieră, biserica găzduieşte cripta familiei, unde sunt înmormântaţi arhiereii Filaret şi Neofit Scriban. În pronaos, lângă intrare, sunt zugrăviţi în mărime naturală cei doi arhierei, aşezaţi faţă în faţă. Tatăl lor, preotul Ioan Scriban, este înmormântat în curtea bisericii.

Este cunoscut faptul că în patrimoniul acestei biserici se află documente de mare valoare istorică, peste 450 de documente datate în perioada 1758-1881, cuprinzând corespondenţa cu mari personalităţi politice şi religioase ale acelor vremuri: Mihail Kogălniceanu, Eftimie Murgu, mitropolitul Andrei Şaguna etc. Alături de aceste documente se mai află cărţi, veşminte originale purtate de cei doi mari ierarhi ai Bisericii din Moldova secolului al XIX-lea, icoane realizate de primul profesor al lui Nicolae Grigorescu, pictorul Anton Chladek, zugrav de origine cehă născut în Banatul sârbesc, precum şi alte obiecte de o valoare inestimabilă.

Slujba Trisaghionului a fost săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi condus de părintele consilier al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

La sfârşitul slujbei de pomenire, părintele consilier a ţinut un cuvânt în care a amintit rolul deosebit de important pe care l-a avut familia Scriban în istoria Bisericii secolului al XIX-lea şi îndeosebi în înfăptuirea Unirii Principatelor Române în 1859.

Începând cu ora 10, la Centrul Eparhial Suceava s-a desfăşurat conferinţa „Familia Scriban – în slujba unităţii de neam şi de credinţă”. Aceasta a fost transmisă live pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. În cadrul acesteia a fost lansat volumul „Arhimandritul Iuliu Scriban. Teolog, pedagog, filozof”, semnat de părintele prof. dr. Adrian Duţuc. (IRINA URSACHI, ArhiepiscopiaSucevei.ro)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: