Lupta proştilor cu deştepţii

În oricare stat democratic, partidele conduc bătălia politică, de obicei, pe două direcţii: de stânga, ocrotind clasa muncitoare, sărăcimea şi interesele lor, şi de dreapta, punând pe primul plan capitalul, dezvoltarea economică şi întărirea rolului legii. În vremuri de criză, apar şi partide naţionalist-comuniste, confruntări între diverse categorii sociale nemulţumite şi patronate, între guverne abuzive şi mulţimi revoltate. Dar niciunde, exceptând literatura, arta, filmele, bancurile… nu există partide ale proştilor şi partide ale deştepţilor ca în România.

De fapt, situaţia e mai complicată: în timp ce opozanţii îi numesc pe cei de la Putere partid de proşti, membrii Puterii se consideră deştepţi, numindu-i proşti pe aceia din Opoziţie, aşa că mai potrivite ar fi fost nume ca „partidul proştilor-deştepţi“ şi „partidul deştepţilor-proşti“. Numai că, după Marcel Ciolacu, liderul PSD, ar trebui completate astfel: „Partidul proştilor, hoţilor şi al mincinoşilor“, cu referire precisă la PNL, USR, UDMR, principalele partide ale coaliţiei de guvernământ, uitând că acum mai bine de un an PSD era numit la fel. Vorba lor: „Cine zice ăla e!“

A se mai observa că astfel de calificative şi etichete caracterizau de obicei mahalalele de odinioară, certurile între prieteni, colegi şi chiar soţi, atunci când lipseau argumentele, dar se doreau cu orice preţ confruntarea, desfiinţarea respectivilor, despărţirea cu scandal, eventual cu smardeală. Am crezut tot timpul că, fiind vorba de România, de guvernare responsabilă, seriozitate, bătălia se dă pe proiecte, pe idei de progres şi emancipare socială, şi nu pe ambâţ, ca în disputele între borfaşi şi şuţi. Cum însă ştiinţele politice se învaţă greu…

Dar să remarcăm o mostră de „înălţime“ moral-spirituală a discursului politic între proşti şi deştepţi (deputat Dan Tănasă, AUR, către deputatul USR Silviu Dehelean): „Băi, dacă te bag în p*** mă-tii, zici că am ceva cu tine! Du-te în p*** mă-tii de bou!… Ce mă, păduche, cum adică vii tu să mă ameninţi pe mine, că ce, nu înţeleg! Bă, dispari mă de aici, tu auzi ce îţi spun? Dispari mă de aici… Băi, îţi ordon să dispari din faţa mea, tu nu auzi ce îţi zic? Nu mai strica aerul aici, dispari! Îţi ordon să faci paşi înainte!“ Apoi către deputatul USR Liviu-Ionuţ Moşteanu: „Eşti un zero barat… Am acasă(,) Moşteanule, şosete găurite care-s mai valoroase decât tine. N-ai făcut absolut nimic în viaţa ta şi te-ai trezit deputat. Nu mai vorbi tu de George Simion. Tu pe lângă George Simion eşti un zero barat. Eşti un nimeni în drum!“ Sunt şi altele, la fel de porcoase, dar mă tem să nu se mânjească tastatura!

E vreo deosebire între membrii găştilor, ai clanurilor mafiote şi aceşti aşa-zişi politicieni? Pe cine reprezintă astfel de mardeiaşi? În nici un caz pe cei ce se scoală cu noaptea-n cap să meargă la lucru. Nici pe copiii, tinerii care îşi caută modele de urmat în viaţă. Mai aşteaptă cineva reforme legislative şi creşterea standardelor de viaţă şi civilizaţie de la astfel de ipochimeni apăruţi nu se ştie cum în fruntea României? Pe scaune cândva ocupate de Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, de Brătieni, de Petre Carp şi Coposu şi Maniu?

Nu mă frământă deloc ideea că şi alte societăţi mai avansate ca a noastră au proştii, nătângii, caftangiii, ticăloşii lor, fiindcă presa şi televiziunile lor nu îi scot în faţă mereu, iar alegătorii nu le dau votul ca să ajungă în fruntea Patriei şi să o facă de ruşine, expunând-o oprobriului public. Să nu-şi închipuie cineva că după şarjele groteşti ale unora ca Dan Tănase, voievoada Şoşoacă… va creşte cota valorică a lucrătorilor, a specialiştilor, a studenţilor români pe plan internaţional, ci vor provoca un val uriaş de renunţare la cetăţenia română.

E bine, însă, să o spunem răspicat: responsabilitatea acestor derapaje neruşinate, a promovării în fruntea României a atâtor contraexemple nu revine numai celor în cauză, partidelor lor, Parlamentului, ci şi concetăţenilor care le-au acordat votul cu ochii închişi în egală măsură cu televiziunile OTV-izate şi jurnaliştii ticăloşiţi…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: