Doliu în handbalul sucevean

Fostul portar al echipei Sucevei, Dorel Ţugurlan, va apăra porţile Raiului

Şoc în lumea sportului sucevean, fostul portar al echipei de handbal masculin a Sucevei şi profesor la LPS, Dorel Ţugurlan, a trecut la cele veşnice. Unul dintre cei mai carismatici şi valoroşi portari suceveni de hand-bal, „Ţoc”, cum îi spuneau prietenii, a murit subit la doar 50 de ani.

Dorel Ţugurlan a evoluat în primul eşalon valoric al handbalului românesc la Fibrex Săvineşti, pentru ca apoi să joace pentru CS Suceava şi Ambro Suceava. Dorel Ţugurlan a fost un  sportiv de mare talent şi inspiraţie şi de multe ori echipa a câştigat datorită paradelor sale. Spre lauda sa, el a fost şi un tip simpatic şi deschis, fiind agreat de coechipieri.

După ce şi-a încheiat cariera de jucător, Dorel Ţugurlan a fost antrenor la Liceul cu Program Sportiv din Suceava pregătind, în general, echipele feminine. O perioadă, Dorel Ţugurlan a fost inspector în cadrul DJTS Suceava, acolo unde s-a reîntâlnit cu fostul său mentor şi antrenor, Şerban Pop.

Am jucat împreună în echipă fotbal, căci era talentat şi aici, şi în prelungiri, şi a fost mereu un băiat fain. Nu am cuvinte care să exprime regretul meu că nu a mai stat aici, cu noi.

Dumnezeu să-l aibă în paza sa!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: