Prinţul Albert al II-lea de Monaco a criticat într-un interviu acordat pentru BBC World News declaraţiile explozive făcute de prinţul Harry şi soţia lui, Meghan, în faţa jurnalistei americane Oprah Winfrey şi consideră că „acea manifestare publică de nemulţumire” a fost neadecvată, informează usatoday.com. „Este foarte dificil să fii în locul altcuiva. Pot să înţeleg presiunea la care au fost supuşi Harry şi Meghan”, a declarat prinţul Albert al II-lea, intervievat joi de Yalda Hakim, o jurnalistă de la BBC. Prinţul de Monaco a considerat însă că „aceste tipuri de conversaţii ar trebui purtate în cadrul intim al familiei” şi a adăugat că „ele nu trebuie să fie expuse în spaţiul public într-o asemenea manieră”. „Chiar m-a deranjat puţin acel interviu. Pot să înţeleg de unde apar nemulţumirile lor, dintr-un anumit punct de vedere, însă eu cred că acela nu era forumul cel mai potrivit pentru a purta astfel de discuţii”, a mai spus suveranul principatului Monaco.
Referindu-se la Harry, Albert al II-lea a precizat că îi doreşte tot binele din lume în noua lui viaţă în afara familiei regale britanice. „E o lume dificilă în afara familiei şi sper că el va putea să aibă judecata şi înţelepciunea pentru a face alegerile corecte”, a mai spus prinţul Albert al II-lea de Monaco.
Două dintre cele mai im-portante acuzaţii formulate de Meghan în timpul interviului acordat jurnalistei Oprah Winfrey au vizat presupusa indiferenţă a familiei regale britanice faţă de tulburările ei de ordin mintal şi faptul că un membru al casei regale, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, şi-a exprimat „îngrijorarea” legată de „cât de închisă” urma să fie pielea fiului ei, Archie, după ce se va naşte.
Comentarii