Retrospectiva săptămânii

Euro, la mai puţin de un pas de 4,89 lei

În perioada analizată, cursul euro a crescut până la 4,8888 lei, cel de-al optulea maxim al lunii martie. Marţea trecută, Banca Centrală Europeană a stabilit o cotaţie de 4,8893 lei/euro.

După scăderea de joi la 4,8864 lei, săptămâna s-a încheiat cu o medie de 4,8869 lei, când tranzacţiile s-au realizat între 4,885 şi 4,892 lei, cu închiderea la 4,887 lei.

Toate analizele economice anticipează atingerea în cursul acestui an a pragului de 4,9 lei, care ar echivala cu o depreciere de circa 0,8%, comparativ cu finalul lui 2020.

Sondajul realizat luna trecută în rândul membrilor CFA România anticipează o valoare medie a euro pentru orizontul de şase luni de 4,9182 lei, respectiv o valoare medie de 4,9708 lei pentru orizontul de 12 luni.

La rândul lor, analiştii Băncii Transilvania anticipează pentru acest an o valoare medie a cursului euro de 4,90 lei, care urma să crească în 2022 la 4,93 lei, iar în 2023 la 4,96 lei.

Moneda americană are o tendinţă ascendentă faţă de euro. De la un maxim de 1,1941 dolari, cotaţiile au coborât vineri până la 1,1764 dolari, minim care nu a mai fost atins de la jumătatea lui noiembrie. Vineri, pieţele americane s-au închis la 1,1791 dolari.

Aprecierea dolarului, al cărui curs a urcat de la 4,1026 la 4,1472 lei, se datorează recuperării mai rapide de către economia Statelor Unite a pierderilor de anul trecut, evoluţie la care contribuie procesul rapid de vaccinare, dar şi planul de redresare în valoare de 1.900 miliarde dolari al democraţilor.

Rezerva Federală estima, de curând, o creştere cu 6,5% a economiei americane, în timp ce proiecţia pentru zona euro este de doar 3,7%. FMI anticipează că SUA vor reveni la nivelurile de dinaintea crizei până la finalul anului, cu 6 luni înaintea UE, cu condiţia ca viaţa din Europa să revină la o anumită normalitate.

Moneda elveţiană a fluctuat între 1,102 şi 1,111 franci/euro, iar media a fost stabilită la finalul perioadei la 4,4120 lei.

Banca Naţională a Elveţiei, care a menţinut ratele dobânzilor la minimele record de -0,75%, s-a angajat să continue politica de intervenţii valutare, considerând că francul este „foarte apreciat”, iar economia rămâne vulnerabilă din cauza pandemiei.

Conflictul între Uniunea Europeană şi Regatul Britanic în privinţa livrărilor de vaccinuri anti-Covid a afectat valoarea lirei sterline în prima parte a perioadei, cursul ei atingând un minim de 5,6603 lei. Vineri, media a crescut la 5,7147 lei.

Uncia s-a menţinut în pieţele specializate în apropierea rezistenţei de la 1.750 dolari şi a fluctuat vineri în culoarul 1.723 – 1.736 dolari. În piaţa locală, preţul gramului de aur a crescut de la 228,4416 la 230,1684 lei, evoluţie influenţată de aprecierea cursului monedei americane.

Fluctuaţiile dobânzilor interbancare au fost minime, semn că lichiditatea s-a reglat.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 1,68 la 1,67%. În schimb, indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la sfârşitul săptămânii de la 1,73 la 1,74%, iar indicele ROBOR la 12 luni s-a oprit la 1,75%.

Bitcoin a scăzut joi pe platforma integratoare WorldCoinIndex la aproape 50.500 dolari, după care a revenit pe creştere. Cotaţiile de duminică au crescut la 55.600 – 56.500 dolari.

Analiza cuprinde perioada 22 – 26 martie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: