Joe Biden îl consideră „criminal” pe Vladimir Putin şi avertizează că „va plăti” pentru ingerinţe

Preşedintele SUA, Joseph Biden, consideră că omologul său din Rusia, Vladimir Putin, este „criminal”, avertizând că liderul de la Kremlin „va plăti” pentru ingerinţele în scrutinul prezidenţial din 2020.

Joseph Biden a comentat, în cadrul unui interviu acordat ABC News, concluziile unui raport al serviciilor de informaţii americane privind ingerinţele electorale străine. Raportul concluzionează că Rusia şi Iranul au încercat să influenţeze rezultatul alegerilor din SUA. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, este suspectat că a monitorizat eforturile în scopul „denigrării” lui Joseph Biden în campania electorală prezidenţială din 2020.

Joseph Biden a declarat că l-a avertizat deja pe Vladimir Putin că „va plăti un preţ” pentru ingerinţe, în cursul conversaţiei telefonice de la sfârşitul lunii ianuarie. „Va plăti un preţ. Am avut o conversaţie lungă, eu şi el când am…, îl cunosc relativ bine. Şi, în momentul începerii conversaţiei, am spus: «Eu vă cunosc şi dumneavoastră mă cunoaşteţi. Dacă vom stabili că s-au întâmplat aceste lucruri, atunci să vă pregătiţi!»”, a afirmat Joseph Biden.

Despre Putin, Biden a declarat că nu crede că liderul rus are suflet. Întrebat dacă crede că Putin este „un ucigaş”, preşedintele american a răspuns laconic: „Da, cred!”. „Veţi vedea în curând preţul pe care îl va plăti”, a adăugat el.

Conform unor surse politice de la Washington, Administraţia Joseph Biden pregăteşte noi sancţiuni împotriva Rusiei ca reacţie la ingerinţele electorale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: