Premieră în România

Liliana, suceveanca bolnavă de Covid-19, a născut patru copii sănătoşi

Femeia de 37 de ani bolnavă de Covid-19 care a născut ieri  la Spitalul de Obstetrică – Ginecologie „Elena Doamna” din Iaşi patru băieţi era pregătită pentru trei copilaşi. Ultimul, de care familia a aflat la ecografie, este considerat a fi minunea ei.

Gabriel Martinescu, managerul spitalului, spune că pacienta a aflat săptămâna trecută că este infectată, în urma unui control de rutină. „Vorbim de o reuşită medicală a echipei de la Maternitatea Elena Doamna. Este vorba de o premieră medicală referitoare la o pacientă pozitivă la Covid-19 care a adus pe lume patru băieţei sănătoşi”, povesteşte managerul spitalului.

Gravidele infectate cu virusul SARS-CoV-2 intră într-un circuit separat, izolat de celelalte paciente. Protocolul impune testarea bebeluşului imediat după ce este născut, astfel că mamei nu i-a fost permis să-şi ţină copiii în braţe. Operaţia de cezariană a durat aproape 3 ore, iar echipa a fost formată din 10 persoane.

Proaspăta mămică se simte bine şi simptomele aproape au dispărut. „Mirosul şi gustul au fost un pic alterate şi ieri şi alaltăieri (am simţit – n.red.) o uşoară stare febrilă pe care nu o mai am”, a povestit Liliana.

Familia Bălan era pregătită pentru trei copilaşi. Ultimul, de care au aflat la ecografie, este considerat a fi minunea lor. Părinţii s-au gândit din timp ce prenume să le pună celor mici – Alexandru, Robert, Lucian şi Luca, pentru cel de-al patrulea micuţ care a venit să întregească familia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: