Din real

În urmă cu mai bine de un deceniu, am prins la Sibiu o primă (pentru mine) ediţie a festivalului de teatru de acolo (FITS), ocazie cu care mi s-a părut OK să mă înfig în realitatea străzilor şi a sălilor de spectacole ca ziarist (inclusiv bucurându-mă de întâlniri cu C. Chiriac, G. Banu, M. Vişniec). De acolo, apoi, am scris totuşi foarte puţin, iar din sutele de fotografii dacă am publicat 3-4. În plus, la „developarea” lor în computer, am constatat că o mulţime dintre pozele luate pe străzi aveau în fundal zeci şi sute de inşi ca mine, care pozau, pozau… Europeni, asiatici, localnici etc. E limpede că şi eu le-am fost personaj în pozele lor, cu care habar n-am ce-au făcut. În ce mă priveşte, pe-ale mele le-am depozitat în computerul de acasă (ca şi pe cele de la alte ulterioare 3-4 ediţii ale FITS pe care le-am prins în direct) şi abia dacă îmi găsesc vreme de-un ceas pe an ca să le revăd… Sâmbăta trecută, când a ars acoperişul Palatului administrativ al Sucevei, vreo 200 de inşi (dincolo de ziarişti, bloggeri etc.) s-au înghesuit să pozeze şi să filmeze spectacolul. Probabil că acum, la vremea mediilor populare, destui dintre ei vi le-au arătat în direct ori imediat după pe canalele gratuite de socializare… Iar luni seară, vizavi de catedrala Sucevei, întins pe caldarâmul staţiei de autobuz, un bărbat între 50-60 de ani părea că trage să moară ori să se agaţe încă de firul de pai al vieţii. Era deja chemată o ambulanţă, iar doi inşi, pare-se că pricepuţi, îi ţineau gura deschisă şi-i luau pulsul. Estimp, în jur, de o parte şi alta a străzii, alţi vreo 20 fotografiau şi filmau spectacolul. Dacă v-au transmis „live” evenimentul ori şi-au creat amintiri intime despre lupta dintre viaţă şi moarte…, asta nu pricep şi, probabil, nu voi pricepe vreodată. Iar dacă şi cineva dintre dvs. va fi fost acolo şi s-a implicat cu meserie cum n-am ştiut eu, să-mi dea semn, să-mi dea lecţie şi să mă pună cu picioarele în real!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: