Directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Suceava, Aurel Buzincu, după incendiul de la Palatul Administrativ:

Este o clădire care ţine de istoria intimă a Bucovinei, care va trebui refăcută

Directorul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu, Aurel Buzincu, a declarat că speră ca Palatul Administrativ din Suceava să poată fi refăcut.

El a spus că depinde în primul rând ce cantitate de apă a curs din pod în încăperi.

„Cred că se reface. Nu este o problemă. Trebuie refăcută. E o clădire de patrimoniu de la începutul secolului XX, dar care ţine de istoria intimă a Bucovinei” a spus Aurel Buzincu.

El a arătat că orice obiect de patrimoniu distrus este o pierdere, dar că speră că Palatul Administrativ nu este distrus şi că se va reface în întregime.

„Chiar inundat complet tavanul la ultimul etaj, nu cred că este mare problemă decât pentru ceea ce era acolo: arhive, birouri etc. Pentru monument, se reface. Este un dezastru, este o catastrofă, nimeni nu se aştepta la aşa ceva, dar nu mai mare decât altele. La noi arde ceva în fiecare zi” a spus Buzincu.

Întrebat dacă această clădire a mai fost afectată de vreun incendiu de când a fost construită, Aurel Buzincu a evitat să se pronunţe, spunând că nu are informaţii în acest sens.

„Nu ştiu dacă a mai luat vreodată foc. Clădirea era mai mică. În cea mai mare parte este nouă” a precizat Buzincu.

El a declarat că de-a lungul timpului clădirea a mai fost reabilitată, fără să se distrugă „substanţa istorică” a acesteia.

El a menţionat că, după ceea ce a văzut sâmbătă, se pare că a fost afectat doar ultimul nivel al imobilului.

„Pare să fie o distrugere a unui nivel care, cine ştie, (ulterior – n.n.) se va reface mai bine” a spus Buzincu.

Proiectul clădirii Palatului Administrativ în care a funcţionat Primăria Suceava a fost realizat de arhitectul vienez Peter Paul Brang, lucrarea fiind edificată în perioada 1903-1904, în mandatul primarului Sucevei Franz cavaler des Loges. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Un comentariu

  1. Mugur_Ciumică says:

    Sub pseudonimul de mai jos,am trimis domnului S.N. ,care consideră,nu se știe de ce,că imobilul care adăpostește Prefectura și Consiliul Județean este „…cea mai importantă clădire de patrimoniu din Suceava…”,un comentariu vizând probleme de fond ale unui subiectivism feroce,care bântuie presa de tablă din Suceava. Această concluzie ,cu „..cea mai importantă…”,ar putea fi emanația putrefactă,fetidă („..a fetei”,cf. alt monument important,entomologic,probabil,cel de pe locul doi…) deci emanația unei ședințe tematice de la barul cultural Ciprian” sau de la filiala numită „Metrou”,insă aiasta nu sa poati,deoarece sunt închise ,vremelnic, de kovid… Domnul S.N. nu a publicat comentariul,dvs, ați putea să-l publicați? Tocmai pentru că sunteți un ziar serios!
    Mulțumesc.
    @ Răzvan_Avidroae
    Domnule S.N.,sper să fiți consecvent și să publicați inclusiv comentariile neconvenabile,cele care nu vă avantajează,nici pe dvs. nici pe cei care combat la toartă cu dvs.,adică aliații,printre care o includ și pe doamna Carmen Ionescu, (cf. comentariu…) careia i se poate atribui doar un fictiv titlu de „doamnă”,pe credit,până învață sa facă acordul,la genitiv…
    Deci,de unde ați scos dumneavoastră această sentință,zicere,că,anume:
    „…Cea mai importantă clădire de patrimoniu din municipiul Suceava…” ,pe ce criterii obiective ați incadrat clădirea – de patrimoniu,este adevărat – pe locul întâi,într-o ordine a importanței in care contează,totuși,clasarea legală,pe categorii,iată cum:
    http://prntscr.com/10ha1ai
    Observati,vă rog,în codul LMI,clasa B,in care este incadrată clădirea de patrimoniu,dealtfel,afectată,inainte de incendiu,de incompetența politrucilor care i-au adăugat ziduri,acareturi,precum și alte dotări pentru anumite instituții care sunt ca kuku,adecă iși depun ouăle in cuib străin,insă nu oricum, ci cu tot cu serverele de care nu se pot despărți,ca să ce? Ca să asta la alegeri,adecă iaca unde câștigă concubinajul dintre col(r) Flutur și STS alegerile,in sensul că ezact când trebuie,unde trebuie,se dozează efectele,se mută pionii,se adapă boii,se concretizează propaganda printre alegătorii din zonele de șes,munte și bahnă? Sau nu e așa? Dar dvs. ce ați observat,cum să se aprindă focul de la WC,de la ce,de la cablurile vreunui bideu,suprasoilicitat pe timpul nopții,au de la vreun chiștoc nestins,uitat de răcanii de la SRI/STS , care să fi deconectat ei,pentru confort,și senszorii de fum?
    Insă iată și o ierarhie legală a monumentelor protejate,pentru o deplină edificare a dvs.,așa cum rezultă aceasta ierahizare din actul normativ care reglementeaza domeniul,iaca:
    http://prntscr.com/10h9ztd

    …din MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI,PARTEA I,Nr.113 bis/15.02.2016
    Cu precizare că monumentele nu sunt ierahizate spre a fi arse de către politruci sau de către slugile lor sau de un puseu de enervare a lui Dumnezeu…Deci ,important,nu rezultă că imobilul de patrimoniu care a ars trebuia distrus in această manieră pentru că este din clasa B!
    Aruncați o privire „un clin d’oeil…”,cum ar fi, domnule Neagu,ca să observați că,de exemplu,să vezi și să nu crezi,lele Carmen,la poziția 128,cf. mai sus,ce avem noi? Noi avem așa,la monumente din clasa A,
    128. SV-II-m-05449.03 Șanț de apărare etc. Vezi și pozițiile 125,126,127,129….
    Zidurile dar și intregul perimetru al monumentului istoric din clasa A,cunoscut,generic,drept ”Cetatea de Scaun a Sucevei” nu pot fi aprinse,nu există senzori de fum,dar exista acestea:
    http://prntscr.com/10h9olk
    http://prntscr.com/10h9pj6
    …care,se vede foarte clar,instituie o interdicție expresă a fumatului în perimetrul monumentului istoric din clasa A,Cetatea de Scaun a Sucevei!
    Insă,înțelegând in sensul cel mai larg noțiunea de „scaun”,iată ce face,cu ce se ocupă arendașul culturii sucevene,impostorul sferodoct Gâză,in același perimetru:
    (așa cum singur recunoaște,imaginile sunt din vremea in care încă nu instrăinase haina/sacoul de DJ,donat,pesemne,vreunui muzeu,iar noi zicem că la ediția din 2017 a răgăliei din șanț,BRC,luând ca reper și cele câteva WC-uri ecologice rechiziționate din municipiu,cu ușa orientată spre ziduri…)
    http://prntscr.com/10h9t3q
    http://prntscr.com/10h9u2f
    http://prntscr.com/10h9vkd
    Deci,dacă nu știați,domnule S.N. și relativ stimată doamnă Carmen Ionescu,acolo se petrec ,trei zile pe an,niște blasfemii și niște ofense care nu dau foc cetății,incă nu,dar care inseamnă pișarea zidurilor,kkrea lor,vome,ace,seringi,alcool,răgete,toate ale mârlăniei și fărădelegii,in raport cu ce? Cu starea unui monument istoric,din clasa legală A,care nu aparține nici domnului Flutur,nici domnului Ursu,nici asocierii Gâză&Sohn! Nu aparțin, dar care par să se fi intabulat cu istoria și cu monumentele și cu simbolurile istoriei naționale,ca să se poată pișa in voie pe ele,să se pogo-pogo și să boncăluiască,drogați,ca să intre banul in buzunarul lui Gâză! Bani nu din încasari, sau prea puțin din încasări, ci din banii publici,puși la dispoziția asocierii Gâză&Sohn, cu titlu de sponzorizare, de către aceiași care patronează monumentele istorice,ca proprietari ,re-producători și beneficiari,care le mai și ard uneori,ca să ceva,incă nu știm, sau ne prefacem că nu știm,ce anume!
    Deci:
    Domnu S.N.,nu am vazut nici un demers,nici o indignare a dvs. și a comilitonilor dvs. față de această repetitivă blasfemie care,desigur,are aviz ISU și mai e și păzită de jandarmi,ca și cum ar fi pe hacienda lui Flutur… Nu ați pus întrebări,nu ați observat,nu ați remarcat,nu ați căutat senzorii de fum sau cei de bun-simț…
    Cam ce ar trebui să se intample acolo,mai jos sau mai josnic decât se întâmplă, ca să beneficieze de grațioasa dvs. intervenție ,a dvs. și a doamnei Carmen Ionescu&asimilatele? Nu-mi aduc aminte să le fi sugerat,măcar,să mute kitsch-ul o sută de metri mai incolo,nici nu ar fi crăpat,nici nu ar fi avut mai mulți spectatori,Flutur le-ar fi dat aceeași bani,Cetatea le-ar fi stat in spate, ca să le promoveze, prin prestigiul imaginii sale, măgăria,ati intreprins dvs. ceva și nu știe opinia publică? L-ați tras de mânecă pe „cetățeanul Buzincu”,ca să vă spună cum devine cazul,e și el prins in această acțiune, a dat declarații care nu vă convin,face confuzii,e din aceeași clasă cu impostorul Gâză?
    Sau din alta?
    Această atitudine selectivă,domnu’ S.N. și stimată lele,seamănă uimitor cu speța cunoscută in folclorul șoferilor de basculantă,potrivit căreia un cetățean român de etnie rromă să fi asistat el la un viol pe care l-a urmărit atent,ca să depună ca martor! Așa rămăsese,să spună cum s-a intâmplat,stați fără grijă,doamnă,o să spun totul!
    Insă,după ce a fost contactat și de violator,in instanță,cetățeanul rrom și-a nuanțat depoziția,cam așa: din tufiș,cum se vedea,/o viola și n-o viola…
    Căci în joc,domnule S.N.,nu este atât statutul monumentului afectat de incendiu,clădirea de patrimoniu,cât,mai ales,credibilitatea atât a dvs, cât și a altor corifei ai scrisului sucevean,toți smart la pupat in kur,toți amatori de pișcoturi și pungi cu daruri instituționale,de publicitate, precum și de altele. Nu de azi,de ieri…
    De departe ,se scrie in presa suceveană pe vârfuri,ca să nu zornăie tabla pe casă și pe umeri,ușurel,cu creionul dermatograf al doamnei/leliței Carmen Ionescu.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: