Elon Musk a pierdut şi a doua poziţie în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume

Elon Musk a pierdut şi a doua poziţie în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume. Averea CEO-ului Tesla a înregistrat în această săptămână pierderi de aproximativ 6,2 miliarde de dolari, ceea ce l-a adus pe locul trei în clasamentul Forbes al miliardarilor.

Pierderile lui Musk au început miercuri, iar în ultima şedinţă bursieră din săptămână acţiunile Tesla au scăzut cu aproape de 5%. Acum, averea sa este de 150,9 miliarde dolari, în timp ce pe 17 februarie era de 191 miliarde dolari.

Cea de-a doua cea mai bogată persoană din lume este acum francezul Bernard Arnault, proprietarul conglomeratului LVMH, cu o avere de 155,6 milioane de dolari. Grupul LVMH cuprinde peste 70 de mărci de lux, printre care Louis Vuitton, Christian Dior, Fendi, Givenchy, Marc Jacobs, Fenty Beauty, Bvlgari, Tiffany & Co. şi Sephora.

Până luna trecută, Elon Musk şi Jeff Bezos s-au clasat pe rând pe primul şi al doilea loc pe lista miliardarilor Forbes. Acum fondatorul Amazon îl depăşeşte pe CEO-ul SpaceX cu aproape 25 de miliarde de dolari, averea sa fiind de 175,4 miliarde de dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: