Sucevenii pot investi în titluri de stat în lei şi euro

De pe 1 martie, Ministerul Finanţelor a lansat noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei prin intermediul programelor „Tezaur” şi „Fidelis”.

Potrivit Oanei Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Suceava, în primul caz, până pe 29 martie, subscrierea se poate face la Trezoreria Statului şi la Poştă. Dobânzile anuale oferite celor interesaţi sunt de 2,85% pentru scadenţa de un an, 3,10% la cea de 3 ani şi 3,25% la 5 ani. Titlurile dematerializate au valoarea de un leu, sunt transferabile şi pot fi răscumpărate în avans.

Prin programul „Fidelis”, Banca Transilvania, BCR şi BRD pun în vânzare, până pe 19 martie, titluri de stat denominate în lei, cât şi în euro, acestea fiind listate la Bursa de Valori Bucureşti. Investitorii pot fi persoanele fizice rezidente, cât şi cele nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani. Dobânzile anuale pentru titlurile în lei sunt de 2,85% la scadenţa de un an şi de 3,10% la cea de 3 ani. În cazul titlurilor de stat în euro, dobânda este de 1,55%, cu o scadenţă de 5 ani. Valoarea nominală a titlurilor „Fidelis” este de 100 de lei, respectiv de 100 de euro, pragul minim de subscriere fiind de 5.000 de lei, respectiv de 1.000 de euro. Băncile partenere nu percep comisioane, iar veniturile obţinute sunt neimpozabile. Deţinătorii de titluri ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă. „Dobânzile anuale oferite pentru titlurile de stat destinate populaţiei sunt stabilite peste nivelul randamentelor titlurilor de stat care sunt în prezent cotate pe piaţa secundară interbancară” a subliniat Oana Violeta Apetrea.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI