Daruri din iarna cu gutui spre primăvara cu mărţişoare

(În loc de reverenţă pentru prietenii din Suceava şi din Chişinău)

Nu e vremea de dormit, e vremea de citit

În sfârşit, am schimbat emoţiile aşteptării pe un pic de fericire. După zile şi nopţi de alinare cu gândul că numai mâine nu-i poimâine şi mi se vor deschide drumurile spre România, pachetul cu cărţi pregătit pentru Suceava a ajuns la oamenii dragi şi fără de mine, mai întâi la prietena Doina Cernica, apoi pe mai departe – Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” şi Sfânta Mănăstire Voroneţ, iar „sacul” mult mai încărcat al Doinei a ajuns la Cernăuţi. Au trecut uşor prin vamă – încolo şi încoace, căci se mai nimeresc şi vameşi cu dragoste de carte. Am scris nu o dată că basarabenii aşterneau la începutul deşteptării naţionale poduri de flori pe Prut, iar bucovinenii, marcaţi de reticenţa rece a secolului stăpânirii austriece, poate mai puţin sentimentali, mai puţin romantici, n-au împodobit sârma ghimpată cu trandafiri, dar au clădit poduri de carte, poduri la care punem câte un pilon şi acum, în vremuri de strictă carantină. Ţin să-i anunţ şi pe prietenii din Bucureşti că am primit, în mai multe exemplare, cele patru numere pe anul 2020 ale revistei gândirii arestate „Memoria”, care mă găzduieşte atât de generos în paginile sale. Le voi transmite celor care le aşteaptă şi le merită.

Îmi sunt de ajuns şi cele câteva volume ce-mi stau acum în faţă, aşteptând să le parcurg cu ochii şi cu inima, ca să pot spune că 2020 n-a trecut zădarnic, deşi fără manifestări spectaculoase, fără îmbrăţişări frăţeşti aievea, ci doar virtuale şi prin carte. Păşesc în anotimpul reînvierii a tot ce respiră frumos şi creator în jurul meu cu speranţa că voi face împreună cu Doina Cernica, cu alţi prieteni suceveni acea visată călătorie prin locuri sfinte, unde „Neaua ninge la Betleem”, că voi avea prilej s-o îmbrăţişez şi să mă molipsesc de la doamna Artemisia Ignătescu de optimismul cu care ne inspiră încrederea că „Şi printre noi sunt îngeri”, că o voi mai întâlni pe scriitoarea Valeria Manta Tăicuţu sub freamătul „Teilor de Aur” al dnei Elena Condrei şi îi voi mulţumi pentru „Biblioteca subiectivă”, precum o aleasă mulţumire mi se îndreaptă spre scriitorul şi jurnalistul Ion Andreiţă din Bucureşti pentru „Ridică-te, Bucovină, ridică-te Basarabie!” din revista Sud, editată de „Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Istorică Bolintineanu”. Dar până voi ajunge la Suceava cu un popas de recunoştinţă pentru doamna dr. Alis Niculică pentru frumoasa revistă „Scriptum” a Bibliotecii Bucovinei, pornesc la promenadă prin Barcelona, luându-mă după „Hansel şi Gretel…” cei din „Pădurea Luminoasă” a scriitoarei Doina Cernica.

Mărţişorul meu, o galbenă gutuie

Mi-au venit, într-un buchet-pachet, în miez de februarie. Şi nici nu se încadrau în vreunul din nenumăratele chipuri în care se răsucesc astăzi fanteziile firelor albe-roşii ale Mărţişorului. Dar mi-am propus de cum au ajuns la mine ca toate aceste daruri, dulci şi amărui, să prindă suflet în unul singur, într-un Mărţişor, ca la nimenea dintre oameni şi pomi, ajuns în dreptul inimii. Am ales dintre toate surprinzătoarele bucurii, trimise de prietena Antonina Sârbu, galbena gutuie să-mi fie Mărţişorul hărăzit în această primăvară. N-am ţinut-o (gutuia) învelită „în hârtie de staniol” pentru a se păstra mai bine (sfatul Antoninei din „Pitorescul unei întâmplări”, desigur, întâmplarea-i cu gutui, din proaspăta sa carte „Fiica zeţarului”). Dar şi „neînfofolită” a ajuns frumoasă/luminoasă, în razele chihlimbarului, răsplătindu-mi răbdarea din aşteptare până la 1 martie, ca să am prilej de a-mi scoate neobişnuitul Mărţişor în lume, dar şi mai mult pentru a le mulţumi celor care mi l-au oferit, rupt din soare şi din lună.

De unde putea să vină Mărţişorul-gutuie dacă nu din Basarabia?! Mai sunt undeva pe pământ români care mor de dorul aromei de gutui, mai există pe undeva tărâmuri unde înfloresc şi rodesc pomi fructiferi – Gutui şi pe unde se cântă cu atâta melancolică, însufleţită tristeţe versurile lui Adrian Păunescu?! Şi el, poetul, aminteşte cu acest cântec că e un basarabean îndrăgostit de fructul iubit de zei. Pesemne, acei zei nu trăiau pe piscurile Olimpului, ci prin văi şi molcome coline, trudeau prin podgorii, arau şi semănau ogoarele primăvara, ca să aibă ce strânge în toamnă. E veche ca Mărţişorul şi tot atât de înrădăcinată în datina Basarabiei galbena gutuie, ca şi Mărţişorul e un legământ de dragoste, un simbol al iubirii.

Mai năvalnic, însă, îmi străbate aroma gutuii prin geamul învolburat de amintiri al filelor de jurnal – „Atelierul din strada Patrice”, romanul Antoninei Sârbu despre destinul pictorului nonconformist Andrei Sârbu, mai bine spus „destinul lor doi”. El, bărbatul, pătruns de vibraţia sacrificiului pentru idealuri, pentru arta cea veşnică, şi ea, femeia, consacrată nelimitat lui, contopită cu visurile bărbatului iubit, cu mirosul vopselelor, cu răceala sau căldura culorilor. Două jumătăţi într-o gutuie, unite într-o cântare a cântărilor supremei jertfe a artistului pentru creaţia până la mistuire, până la ultima picătură de viaţă. E sfâşietor destinul, dureroasă e povestea din paginile cărţii, dar e o mistuire luminoasă, un foc care prifică şi nu lasă cititorul numai cu tăciuni, numai cu cenuşă în suflet. Dorind parcă un echilibru la cumpăna dramaticelor mărturisiri din romanul ei, Antonina îmi aduce un dar împărătesc, rupt din frumosul rotund al Moldovei – din toamna cu GUTUI spre primăvara cu MĂRŢIŞOARE. Este numărul din noiembrie-decembrie 2020 al revistei „Moldova”, acea revistă care întotdeauna a oglindit faţa luminoasă a Basarabiei, îndrăgită încă din perioada studenţiei la Chişinău, unde împreună cu colega de facultate, prietena împătimită de scrisul lirico-filosofic, Tamara Gorincioi, am făcut cea mai cu folos şcoală a jurnalismului. N-o văzusem primenită într-o atât de fascinantă strălucire până acum, când scriitoarea Antonina Sârbu, care e şi redactor asociat la „Moldova”, m-a readus tot acolo pe o arcă sentimentală peste timp, cu recenzia la cartea mea „Din toată inima, pentru Voroneţ”, cu provocătorul-răscolitorul interviu, ce m-a transpus în anii când nu-mi imaginam nici o zi departe de Chişinău. Odată în viaţă mi se pot întâmpla asemenea evenimente. De aceea şi valorează atât de mult, pentru că ne vin numai o singură dată. Lăsând legenda să respire până în prag de Prier, mă gândesc în care pom ceresc aş prinde acest extraordinar Mărţişor, ca să nu plece nicicând de la mine.

MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: