Apreciere de mici dimensiuni a euro: plus 0,0034 lei

Creşterea aversiunii faţă de risc, care s-a conturat în marile pieţe financiare, a provocat deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Leul nu a fost ocolit de această evoluţie, iar media euro a urcat joi de la 4,8768 la 4,8784 lei, nou record istoric, într-o şedinţă în care cotaţiile din piaţa locală au crescut la 4,874 – 4,883 lei, tendinţă care ar putea provoca noi creşteri ale cursului în zilele următoare.

Totuşi, deprecierea leului este cea mai mică din regiune, de doar 0,0034 lei în ultimele două zile, ceea ce nu ar trebui să creeze o stare de disconfort în rândul populaţiei.

Pieţele aşteptau o nouă intervenţie a preşedintelui Rezervei Federale americane, în condiţiile în care în ultimele săptămâni s-a observat o creştere a preţurilor obligaţiunilor Trezoreriei SUA, iar prognozele indică o majorare a inflaţiei.

Cursul dolarului a crescut de la 4,0341 la 4,0503 lei, după ce euro s-a depreciat la 1,2027 – 1,2067 dolari.

Moneda elveţiană continua evoluţia depreciativă, la 1,108 – 1,114 franci/euro, pe fondul reducerii plasamentelor în aşa-zisele valori „refugiu”, cum sunt şi aurul sau yenul japonez. Aceasta a provocat o scădere a cursului de la 4,4068 la 4,3880 lei, o valoare apropiată de cea atinsă la sfârşitul lui decembrie 2019.

În opinia analiştilor, moneda elveţiană se îndreaptă către următoarea rezistenţă de la 1,1257 franci/euro, vârf atins în 2018.

Stabilitatea faţă de moneda unică a făcut ca media lirei sterline să crească uşor, de la 5,6412 la 5,6437 lei.

Uncia se tranzacţiona joi aproape de pragul de 1.700 dolari, la 1.709 – 1.721 dolari, iar preţul gramului de aur a coborât de la 223,8538 la 223,2049 lei.

Evoluţia ascendentă a dobânzilor interbancare, care a început în urmă cu două săptămâni, s-a temperat, iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 1,70 la 1,69%.

Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 1,74%, iar indicele la 12 luni a alunecat de la 1,77 la 1,75%.

În regiune, media monedei poloneze continua să se deprecieze, de la 4,5393 la 4,5540 zloţi/euro. La rândul ei, moneda maghiară scădea de la 363,55 la 364,56 forinţi/euro.

S-au înmulţit opiniile conform cărora bitcoin va atinge pragul de 100.000 dolari. Chiar mai mult, pentru anul viitor se anticipează o creştere până la 150.000 dolari, conform lui William Quigley, cofondator al firmei de investiţii Magnetic. Cei care au încredere în moneda digitală văd atingerea, în următorii zece ani, a unei valori de un milion de dolari.

Joi, după o creştere pe platforma integratoare WorldCoinIndex la 52.000 dolari, bitcoin a scăzut spre 48.500 dolari. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: