869 cazuri de Covid-19 evoluează în 99 localităţi din judeţ

Prefectura Suceava a anunţat, joi, că, în judeţul Suceava erau 869 cazuri de infecţie Covid-19 în evoluţie, miercuri fiind 884.

Sursa citată a precizat că, potrivit distribuţiei cazurilor Covid-19 pe localităţi, din cele 114 unităţi administrativ-teritoriale, 15 nu aveau niciun caz de infecţie Covid-19 în evoluţie, 13 – câte unul, 46 – sub cinci, 28 – sub zece, iar 12 – peste zece cazuri în evoluţie.

În acelaşi timp, în carantină se aflau 713 suceveni, dintre care 104 intraţi în anterioarele 24 de ore, iar în izolare 460 de persoane, dintre care 53 intrate în anterioarele 24 de ore. Numărul total de persoane testate până în prezent este de 157.209, în anterioarele 24 de ore fiind testate 855 persoane, iar potrivit GCS, în 60 de cazuri confirmându-se infecţia cu noul coronavirus. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: