O femeie de 81 de ani a fost tâlhărită în propria casă pentru 2.000 lei

> Autorii au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile

Doi bărbaţi cercetaţi penal pentru tâlhărie calificată şi, respectiv, complicitate la infracţiunea  de furt calificat au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, a anunţat ieri Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.

Potrivit procurorilor, în noaptea de 20 februarie, unul dintre cei doi a pătruns în locuinţa unei femei de 81 ani. Bărbatul purta o mască chirurgicală, pentru a nu putea fi recunoscut. El a distrus un geam şi a răvăşit mai multe bunuri din camerele locuinţei.

La un moment dat, femeia s-a trezit din somn şi a încercat să aprindă lumina, moment în care bărbatul a lovit-o cu pumnul în faţă, bătrâna necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale.

În urma infracţiunii, au fost sustrase o centură (chimir) din piele, în care se afla suma de 2.150 lei, precum şi cartea de identitate a bătrânei.

La rândul său, celălalt bărbat a asigurat transportul la şi de la locul infracţiunii.

Cei doi au fost identificaţi 5 zilei mai târziu şi reţinuţi pentru 24 de ore, iar  în data de 26 februarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gura Humorului a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare pe numele celor doi bărbaţi pentru o perioadă de 30 de zile. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: