Alţi doi elevi şi doi angajaţi din învăţământ confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2

Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a anunţat ieri  că doi elevi din municipiul Suceava şi doi angajaţi din învăţământ au fost confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2.

Au fost confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus doi elevi de la învăţământul primar, unul de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava şi unul de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava.

Totodată, s-a confirmat infecţia cu SARS-CoV-2 la o educatoare de la Grădiniţa cu Program Normal (GPN) Milişăuţi, structură a Şcolii Gimnaziale Milişăuţi, şi la un angajat din cadrul personalului nedidactic de la Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava.

ISJ Suceava a precizat că a fost dispusă suspendarea activităţii educaţionale cu prezenţă fizică pentru o grupă de grădiniţă de la GPN Milişăuţi, trei clase de învăţământ primar de la Şcoala Gimnazială Nr. 8 Suceava, respectiv Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava şi Şcoala Gimnazială „Liviu Suhar” Iacobeni, unde învăţătoarea este contact cu un caz confirmat cu Covid-19, şi o clasă de învăţământ liceal de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: