Trei cabinete pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer BioNtech

Directorul executiv al DSP Suceava, Dinu Sădeanu, a informat vineri că, începând de azi, 1 martie, pe raza judeţului, devin operaţionale trei puncte („cabinete”) pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer BioNtech. Este vorba despre centrele organizate la: Şcoala „Miron Costin” Suceava, la Casa de cultură „Al. Arşinel” Dolhasca şi la stadionul din Vatra Dornei.

Potrivit sursei citate, 3.600 de persoane se vor putea vaccina în următoarele 20 de zile în aceste cabinete, capacitatea fiecăruia fiind de 60 loturi disponibile pe zi.

Programarea pentru vaccinare a început de sâmbătă. Programarea se adresează persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naţionale de vaccinare împotriva Covid-19, fac parte din etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, şi persoanele cu dizabilităţi.

În paralel, continuă programarea persoanelor înscrise în procesul de imunizare cu vaccinul produs de compania Oxford AstraZeneca. În acest sens, la Colegiul „Ştefan cel Mare” Suceava se vor adaugă trei fluxuri noi, crescând astfel capacitatea centrului de vaccinare la 240 locuri/zi. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: