146 de suceveni au refuzat masa caldă oferită de Guvern

> În total, numărul sucevenilor care primesc carduri pentru masă caldă este de peste 11.000

11.168 de beneficiari din judeţul Suceava sunt eligibili în programul naţional prin care statul oferă mese calde. Dintre ei, 146 au refuzat cardurile electronice, iar 706 nu au fost găsiţi la domiciliu.

Suprefectul Daniel Prorociuc a declarat că în urma derulării programului privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de persoane cele mai defavorizate care beneficiază de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic, acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora, din luna noiembrie 2020 până în prezent, încă 138 de suceveni au devenit eligibili.

Cardurile electronice au fost distribuite către primăriile unde au domiciliile noii beneficiari, de unde vor fi ridicate, iar ulterior utilizate pentru mese calde.

Potrivit subprefectului, în program se încadrează persoanele în vârstă de 75 ani împliniţi sau peste, cu venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, respectiv 800 lei/lună, cât şi persoanele fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au un domiciliu stabil. Valoarea nominală a unui tichet social pe suport electronic este de 180 de lei/lună.

Până în prezent, la nivelul judeţului, beneficiază de mese calde 11.168 de beneficiari eligibili, care primesc mese calde de la 228 de societăţi comerciale de profil înscrise în program.

Pentru 906 persoane eligibile, cardurile au fost returnate Instituţiei Prefectului – Judeţul Suceava, întrucât 706 persoane nu au fost identificate la nivelul localităţii, iar altele 146 au refuzat primirea cardului.

„Situaţia este în dinamică privind numărul beneficiarilor, astfel Instituţia Prefectului a luat toate măsurile ca persoanele eligibile să intre cât mai repede în posesia cardurilor, pentru a beneficia de acest program” a declarat subprefectul Daniel Prorociuc. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: