„Lecţia de 10“ se numeşte cea mai recentă activitate la care au participat tinerii din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni, alături de cel care le este mereu aproape, coordonatorul asociaţiei, pr. Justinian Cojocar.
Cei 28 de tineri, împărţiţi în două grupe, pentru a respecta regulile pandemiei, s-au deplasat, pe 22 februarie, la Cetatea de Scaun a Sucevei, unde au trăit o experienţă interesantă.
„Lecţia de 10“ la care au participat a avut următorul cuprins: 10 voievozi, 9 cetăţi din Moldova, 8 ctitorii, 7 dregătorii, 6 arme medievale, 5 domniţe, 4 bătălii importante, 3 atacuri asupra Cetăţii de Scaun, două ţări suzerane Moldovei medievale şi Cetatea de Scaun.
Informaţii inedite au aflat despre istoria Moldovei, în general, şi a Sucevei, în special, primite de la muzeograful Paula Moroşanu, căreia tinerii dornici de cunoaştere ţin să-i mulţumească în mod special. Mulţumiri adresează şi Muzeului Naţional al Bucovinei, cu sprijinul căruia acest proiect de educaţie muzeală s-a materializat şi a fost o reuşită. (M.B.)
Comentarii