Francul elveţian a pierdut 8 bani în două luni

Perspectivele optimiste privind recuperarea pierderilor economice la nivel mondial provocate de criza sanitară de anul trecut, au redus plasamentele în aşa-numitele „refugii” precum yenul japonez, francul elveţian sau aurul.

Moneda elveţiană s-a depreciat miercuri la 1,099 – 1,106 franci/euro, minim care nu a mai fost atins din noiembrie 2019, iar cursul ei a scăzut de la 4,4579 la 4,4221 lei, un curs apropiat fiind înregistrat în ianuarie 2020. Comparativ cu începutul anului, cursul francului a pierdut peste 8 bani.

Scăderea francului este benefică pentru cei care au contractat în anii trecuţi credite în moneda elveţiană şi care s-au confruntat cu mari probleme după decizia din 15 ianuarie 2015 a Băncii Naţionale a Elveţiei să renunţe la plafonul de 1,20 franci/euro. Pentru a forţa deprecierea francului, BNS a scăzut dobânda sa de politică monetară până la 0,75% şi a procedat la cumpărări mari de alte valute.

Faptul că 25 ale lunii reprezintă termenul limită pentru companii să achite taxele şi impozitele la stat a asigurat leului o nouă şedinţă calmă.

Cursul euro a fost stabilit miercuri la 4,8743 lei, faţă de 4,8745 lei în şedinţa precedentă, transferurile fiind efectuate în culoarul „clasic” 4,873 – 4,878 lei.

Încercările timide de depăşirea a pragului de 4,8750 lei au făcut ca BCE să calculeze marţi o cotaţie euro de 4,8760 lei.

În aşteptarea finalului audierii din Camera Reprezentanţilor a preşedintelui Rezervei Federale, Jerome Powell, euro stagna la 1,2144 – 1,2175 dolari, astfel că media monedei americane a alunecat de la 4,0118 la 4,0100 lei.

Speranţele puse într-o decizie a guvernului de la Londra de a elimina măsurile de carantină au apreciat lira sterlină la 1,1607 – 1,1707 euro, maxime ale ultimului an, astfel că media ei a urcat de la 4,6522 la 4,6714 lei.

Preţul gramului de aur a crescut miercuri de la 232,9468 la 233,0869 lei, în timp ce uncia fluctua pe pieţele specializate în culoarul 1.804 – 1.810 dolari, valori apropiate de cele din ziua precedentă.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,55%, valoare comparabilă cu cea de la sfârşitul lui septembrie 2017. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,63% iar cel la 12 luni la 1,73%.

În regiune, media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5093 la 4,5176 zloţi/euro, iar a celei maghiare s-a apreciat de la 359,61 la 359,23 forinţi/euro.

După scăderea de marţi până aproape de 45.000 dolari, bitcoin fluctua pe platforma WorldCoinIndex în culoarul 47.000 – 51.400 dolari. Reamintim că duminică a fost atins un vârf de 58.354 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: