165 de ani de la dezrobirea rromilor

Ipoteze despre originea robiei (sclaviei) rromilor în Ţările Române

Rromii au fost sclavi pe teritoriul României de azi pentru mai bine de 500 de ani, dar este destul de greu de spus cum au ajuns să fie sclavi în Ţările Române. O ipoteză spune că românii au preluat instituţia sclaviei de la bizantini în secolele XII-XIV şi că pe măsură ce rromii au înaintat treptat la nord de Dunăre au fost înrobiţi. O altă ipoteză spune că rromii erau deja sclavii cumanilor şi mongolilor, pe când aceştia stăpâneau teritoriile extracarpatice în secolul al XIII-lea şi probabil că primii voievozi români i-au capturat pe măsură ce vechii lor stăpâni dispăreau din Ţara Românească şi Moldova. Cert este că primele documente care îi atestă pe rromi, în secolele XIV-XV, îi surprind deja în ipostaza de sclavi. Şi nu orice fel de sclavi, ci sclavi ai mănăstirilor.

Primele atestări documentare referitoare la sclavia rromilor

În Ţara Românească, voievodul Dan I a dăruit în 1385 Mănăstirii Tismana, ctitoria sa, 40 de familii de „ţigani”, iar Mircea cel Bătrân, în 1392, a dăruit Mănăstirii Cozia 300 de astfel de familii. În Moldova, sclavii rromi au apărut mai târziu, iar înaintea lor sclavii tătari erau mai numeroşi. De abia în 1428, voievodul Alexandru cel Bun a dăruit Mănăstirii Bistriţa 31 de familii. Termenul folosit în epocă era de „sălaşe de ţigani”, cu sensul de corturi sau familii, mai numeroase sau mai puţin numeroase.

Spuneam la început că pe lângă sclavii rromi mai existau şi sclavii tătari, mai ales în primele secole. La început rromii şi tătarii aveau ceva în comun – erau consideraţi păgâni. Şi cum în lumea creştină sclavia era tolerată atâta timp cât îi tolera pe necreştini, înţelegem de ce doar rromii şi tătarii erau sclavi în ţările române. Numai că pe măsură ce rromii s-au creştinat, instituţia sclaviei s-a dovedit mai puternică decât „mila” creştinească. În timp ce sclavia începe să dispară după anul 1500 din Europa creştină şi începe să se mute peste mări sau în colonii, românii au păstrat-o pentru multe secole întocmai ca vecinii lor tătari sau otomani.

Evoluţia sclaviei în Ţările Române

Primii stăpâni de sclavi din Ţările Române au fost domnitorii. Aceştia au împărţit sclavi boierilor şi călugărilor. Aşa că, după stăpânii lor, robii (sclavii) se împărţeau în robi domneşti, robi boiereşti, robi mănăstireşti. Rromii au ajuns să fie numiţi după stăpânii lor: ţigani domneşti, ţigani boiereşti, ţigani mănăstireşti. Evident, „ţigani” era termenul folosit în epocă pentru a-i desemna pe rromi, dar cum mai toţi rromii erau robi termenul a început să facă referire la statutul de sclav (rob). Aşa se face că sub denumirea de „ţigani” au existat şi români care au devenit sclavi. Regula medievală spunea că oamenii liberi care se căsătoreau cu sclavi deveneau automat sclavi.

Sclavi nomazi şi sclavi sedentari

Deşi împărţirea romilor se făcea în funcţie de stăpâni, este mai clar dacă facem deosebirea între robii nomazi şi robii sedentari. Sclavii nomazi (lăieşi, căldărari, ursari) aveau mai multă autonomie, pentru că puteau umbla prin ţară, cu condiţia de a se întoarce la stăpânii lor de câteva ori pe an pentru a le plăti o taxă şi pentru a le presta anumite munci în care erau specializaţi. Robii sedentari (vătraşii) erau şi cei mai numeroşi, locuiau permanent pe moşia stăpânului şi erau la dispoziţia acestuia.

Câţi sclavi existau în Ţările Române?

Este destul de greu de precizat, deoarece, până în secolul al XIX-lea, ei nu au fost număraţi. Numărătorile efectuate de specialişti în perioada actuală ne spun că în perioada medievală existau câteva zeci de mii de „ţigani mănăstireşti”. Cam în aceeaşi perioadă, lui Ştefan cel Mare nu i-a fost greu să ia din Ţara Românească, pe care o invadase, 17.000 de robi (sclavi). Două secole mai târziu, Constantin Brâncoveanu a moştenit de la bunicul său 500 de familii de robi (sclavi). Înmulţiţi numărul acesta cu sutele de boieri stăpâni de sclavi şi vom ajunge tot la zeci de mii de sclavi în Ţările Române. În fine, numărul robilor a ajuns în secolul XIX la peste 100.000 în fiecare principat, adică în jur de 7% din populaţie.

Robi şi ţărani dependenţi

Veţi spune că majoritatea românilor erau şi ei ţărani dependenţi şi că statutul lor lor nu era cu mult diferit de cel al robilor. Dar între robi şi ţăranii dependenţi existau câteva deosebiri esenţiale. În timp ce robii erau consideraţi proprietate şi nu aveau dreptul la proprietate, ţăranii dependenţi aveau ceva drepturi patrimoniale şi îşi vânduseră libertatea în schimbul unui lot de pământ. Robii puteau fi închiriaţi, vânduţi sau dăruiţi individual, ţăranii dependenţi erau de obicei tranzacţionaţi doar cu întreaga comunitate sătească la un loc. Doar capul unei familii de ţărani dependenţi era obligat să muncească pe moşia stăpânului, în limitele unui anumit număr de zile. În general, ţăranii dependenţi aveau mai multe drepturi şi libertăţi decât sclavii al căror singur drept rămânea acela de a nu fi ucişi de stăpânii lor. Dar mai era ceva care-i diferenţia: ţăranii dependenţi fiind consideraţi persoane, răspundeau direct în faţa legii. Robii rromi, fiind consideraţi proprietate, erau reprezentaţi în faţa legii de stăpânii lor, ceea ce însemna că proprietarii, pentru a evita orice problemă cu legea, îşi controlau foarte sever sclavii.

Imaginea robilor (sclavilor)

Imaginea pe care ne-am format-o despre sclavi este că erau ţinuţi în lanţuri şi că erau bătuţi cu biciul. Într-o oarecare măsură aşa a şi fost, pentru că legea nu-i proteja pe robi (sclavi) împotriva bătăii, violului, sechestrării şi dezmembrării familiilor (despărţirea copiilor de părinţi şi a soţilor).

Reformele fanariote în privinţa robiei

În secolul al XVIII-lea, domnitorii fanarioţi au mai schimbat puţin regulile, dar nu au mers nici ei prea departe, cum a fost cazul eliberării ţăranilor aserviţi. Ce a fost totuşi nou? Căsătoriile între sclavi nu au mai putut fi desfăcute de stăpâni, copiii de sclavi nu au mai putut fi luaţi de lângă stăpânii lor, iar copiii rezultaţi din căsătoriile oamenilor liberi cu sclavi puteau teoretic să devină liberi, pentru că boierii s-au împotrivit. Astfel au fost descurajate sau chiar interzise căsătoriile mixte.

Motivele reale ale dezrobirii rromilor

Aşadar, domnitorii fanarioţi au încercat să mai îmblânzească situaţia robilor (sclavilor) din Moldova şi Ţara Românească. Motivele lor puteau fi religioase sau umanitare („se numesc ei ţigani, dar tot ai lui Dumnezeu zidire sunt”). Dar mai era ceva care făcea sclavia mai degrabă o problemă economică. Taxa pe care o plăteau sclavii domneşti era cam la fel de mare pe cât o plăteau oamenii liberi. Nu conta că robii munceau pe gratis, zi şi noapte dacă era nevoie, cel mai mult conta să intre banul în trezorerie, iar sclavii boiereşti şi călugăreşti de care statul nu se putea folosi erau zeci de mii de potenţiali plătitori de taxe sau impozite. Pe de altă parte, boierii şi călugării mai aveau şi ei de câştigat de pe urma propriilor sclavi. Chiar şi atunci când nu era de muncă, ei puteau fi închiriaţi pe la moşiile altora, iar taxele sclavilor nomazi erau venituri constante. Dar nici statul nu a fost prea generos, pentru că în primă fază a cumpărat robi (sclavi) privaţi şi i-a păstrat ca robi ai statului, fără să-i mai elibereze, pentru că aveau aceleaşi obligaţii ca ale oamenilor liberi.

Influenţa ideilor iluministe şi liberale din Occident

Fiii de boieri de la începutul secolului al XIX-lea au intrat în contact cu ideile iluministe şi liberale care puneau sclavia pe lista barbariilor. Cei plecaţi la studii în străinătate s-au întors în ţară şi au început să se agite împotriva sclaviei rromilor. Părinţii lor însă şi mai toată boierimea îşi vedeau liniştiţi de treabă: mai o licitaţie cu sclavi la Bucureşti, mai o „ţigăncuşă” violată de stăpânul ei, mai o biciuială pentru neascultare mai un „Aferim” de Radu Jude! Totuşi, prin anii 1830, s-a format deja o mişcare aboliţionistă, în favoarea interzicerii sau abolirii sclaviei. Cea mai cunoscută personalitate aboliţionistă a fost boierul moldovean Mihail Kogălniceanu, care a scris destul de mult pe marginea acestui subiect. În 1837, printre altele, el estima că jumătate din populaţia robilor din Europa se află în Principatele Române. Pentru a da un exemplu, aceşti aboliţionişti şi-au eliberat primii sclavii primiţi de la părinţii lor, apoi au început să scrie în presă şi să facă lobby la domnie. Domnii au fost destul de receptivi, pentru că şi ei aveau destul de multă şcoală franţuzească (Mihail Sturdza, Moldova – 1834-1849; Gh. Bibescu, Ţara Românească – 1843-1848), aşa că aboliţioniştii au reuşit să-i convingă pe aceştia să elibereze robii (sclavii) statului. În Moldova, în anul 1844, au fost eliberaţi şi robii Bisericii Ortodoxe, urmând ca această categorie să fie eliberată în Muntenia 3 ani mai târziu, în 1847. Apoi, după multe discuţii şi după o tentativă nereuşită în timpul Revoluţiei paşoptiste de la Bucureşti, au fost eliberaţi şi sclavii boiereşti în iarna dintre 1855-1856. În total, peste 250.000 de rromi au fost eliberaţi din sclavie, aproximativ 137.000 în Moldova şi 125.000 în Ţara Românească. Să nu uităm totuşi că mişcarea aboliţionistă pornea cu o atitudine de superioritate faţă de rromi. Chipurile robii nu se puteau emancipa singuri şi trebuiau să fie eliberaţi de stăpânii lor, faţă de care era de dorit să rămână veşnic recunoscători. Mai mult decât atât, problema abolirii robiei (sclaviei) nu s-a pus decât în contextul despăgubirii vechilor stăpâni. Iar de despăgubiri către rromi pentru lunga lor sclavie, nici vorbă!

Preţul dezrobirii

Cele peste 66.000 de familii de rromi eliberate din robie (sclavie) au devenit plătitoare de impozite într-un fond special, din care se plăteau compensaţiile pentru boierii păgubiţi. Practic, rromii îşi cumpărau ei înşişi libertatea, iar statul era un intermediar. Astfel că, după 500 de ani de sclavie în slujba domnitorilor, boierilor şi mănăstirilor ortodoxe, rromii s-au trezit şi buni de plată, nu numai săraci şi lipsiţi de educaţie şi de protecţie. Foştii lor stăpâni se felicitau că le-au luat-o înainte ruşilor (sclavii rromi din Basarabia ţaristă), americanilor şi că, iată, Unirea Principatelor i-a prins fără robi (sclavi). Dar pentru rromi urmau încă 165 de ani de discriminare şi marginalizare!

 LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: