Suceava

Panică în staţia de autobuz de pe str. Ana Ipătescu

> Un bărbat a căzut cu capul între bordura trotuarului şi autobuz

Mai mulţi suceveni aflaţi vineri după-amiaza într-o staţie de autobuz de pe strada Ana Ipătescu din Suceava s-au panicat după ce un bărbat, care era băut, s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul între bordură şi autobuz.

Potrivit cercetărilor poliţiştilor, care au fost sesizaţi prin 112, în staţia de autobuz din zona centrală a municipiului Suceava, situată pe str. Ana Ipătescu pe sensul de mers către cartierul Burdujeni, pe o bancă de aşteptare se afla un bărbat de 74 ani, din comuna Dărmăneşti, care, fiind în stare avansată de ebrietate, a aţipit… La un moment dat, el s-a ridicat, a făcut câţiva paşi şi – având în vedere starea în care se afla – s-a dezechilibrat şi a căzut între bordura trotuarului şi un autobuz de transport de călători care se afla în staţionare.

Incidentul a panicat atât martorii aflaţi la faţa locului, cât şi conducătorul auto, care a solicitat ajutor prin 112.

Echipajul de poliţie rutieră a identificat martorii care au asistat la incident, care au confirmat cele de mai sus, procedând totodată la testarea bărbatului cu aparatul etilotest, acesta indicând o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava în vederea efectuării investigaţiilor medicale de specialitate şi acordării de îngrijiri medicale.

Se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: