Florin Cîţu, despre sporurile bugetarilor:

Obiectivul nu este acela de a elimina ceva, este de a reaşeza

Premierul Florin Cîţu spune despre sporurile bugetarilor că obiectivul nu este acela de a elimina ceva, ci de a reaşeza modul în care sunt alocate veniturile în sectorul public

Întrebat dacă modificarea sau eliminarea sporurilor bugetarilor se va aplica din acest an sau doar din 2022, Cîţu a afirmat că trebuie mai întâi să vedem cum arată legea salarizării.

„Obiectivul meu nu este acela de a elimina ceva, este acela de a reaşeza modul în care veniturile sunt alocate în sectorul public. Dorim să facem această legătură directă între performanţă şi venituri”, a afirmat premierul.

„În acelaşi timp avem şi alte câteva principii, unul care a fost denunţat de foarte multe ori în spaţiul public, era vorba de salariul preşedintelui să fie cel mai mare, de aici au fost tot felul de excepţii date, vreau să corectăm aceste excepţii. Legea salarizării unitare vrea să facă această modernizare”, a adăugat Cîţu.

Sporurile reprezintă 27 de miliarde de lei, a spus Cîţu: „Va trebui să cerem şi performanţă”.

 Vom face restructurarea companiilor de stat anul acesta

Premierul Florin Cîţu a declarat că bugetul „forţează” restructurarea companiilor de stat anul acesta. Şeful Executivului a fost întrebat într-o conferinţă de presă susţinută după şedinţa de guvern dacă a primit de la miniştri planurile de restructurare a companiilor cu pierderi unde statul este acţionar. „Vom face restructurarea companiilor de stat anul acesta. Bugetul forţează restructurarea acestor companii. Eu v-am spus de la început, dacă nu vin cu planurile de restructurare, prin buget vom face această restructurare, vor fi forţaţi să vină cu o restructurare a acestor companii. Deci, veţi vedea în timpul anului acesta că va avea loc o restructurare a companiilor, iar în buget există un articol care spune foarte clar că la jumătatea anului vom face evaluarea execuţiei bugetare şi acolo unde execuţia bugetară nu este aşa cum am planificat-o, atunci acele sume pot fi reduse pentru ministerele respective şi de acolo începe şi evaluarea ministerelor sau performanţei fiecărui minister”, a declarat Florin Cîţu, la Palatul Victoria.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI